Foto Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a acordat titlul de Doctor Honoris Causa domnului Prof. dr. ing. Gigel Paraschiv

În spiritul unei nobile tradiții academice, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a acordat vineri, 1 martie 2024, titlul de Doctor Honoris Causa domnului Prof. dr. ing. Gigel Paraschiv, Prorector la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB) și Secretar de Stat la Ministerul Educației.

Ceremonia de decernare a avut loc în Aula HUB UTCN în prezența conducerii UTCN, a domnilor rectori de la universități clujene și din țară, a conducerii UNSTPB, a reprezentanților Ministerului Educației, precum și a membrilor comunității academice a UTCN.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a acordat titlul de Doctor Honoris Causa domnului Prof. dr. ing. Gigel Paraschiv

În alocuțiunea Laudatio a domniei sale, domnul Rector, Prof. dr. ing. Vasile Țopa a subliniat: „Cercetător cu rezultate de excepție în plan național și internațional, domnul Prof. dr. ing. Gigel Paraschiv este o personalitate care și-a dedicat viața educației, cercetării și leadership-ului de cea mai înaltă calitate, fiind un exemplu elocvent al angajamentului ferm și constant în promovarea excelenței în domeniul academic.

Prin viziunea sa clară, implicarea și perseverența neobosită, domnia sa este un model uman și profesional și, nu în ultimul rând, prieten, partener și susținător de nădejde al comunității academice a Universității Tehnice din Cluj-Napoca”. 

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a acordat titlul de Doctor Honoris Causa domnului Prof. dr. ing. Gigel Paraschiv

După momentul emoționant al decernării titlului, domnul Prof dr. Ing. Gigel Paraschiv, în discursul domniei sale a menționat ”în particular sunt un susținător al Universității Tehnice, de astăzi cu atât mai mult. Am fost și sunt un susținător al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, dar am fost pentru că am găsit parteneri de dialog la UTCN. Aș putea spune, și-mi permit să spun, am găsit prieteni la UTCN. În întreaga mea activitate am interacționat cu mulți oameni și am încercat să preiau de la fiecare om cu care am interacționat ceva bun. Și de la Cluj am învățat multe”.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a acordat titlul de Doctor Honoris Causa domnului Prof. dr. ing. Gigel Paraschiv

Prezenți la eveniment, domnul Sorin Câmpeanu, Președintele Consiliului Național al Rectorilor și domnul Mihnea Costoiu, Rectorul UNSTPB, au apreciat în intervențiile domniilor lor, calitatea profesională, managerială și umană, precum și performanțele științifice ale domnului Prof.dr.ing. Gigel Paraschiv.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a acordat titlul de Doctor Honoris Causa domnului Prof. dr. ing. Gigel Paraschiv

Comenteaza