UNJR cere retragerea din proiectul legilor justiţiei a prevederilor referitoare la Inspecţia Judiciară

UNJR cere retragerea din proiectul legilor justiţiei a prevederilor referitoare la Inspecţia Judiciară
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) i-a cerut lui Tudorel Toader să retragă din proiectul legilor justiţiei prevederile referitoare la Inspecţia Judiciară, “pentru ca acestea să facă obiectul unui proiect de lege distinct”.

"Propunerea actuală, cu mutarea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei, este inacceptabilă. Inspecţia Judiciară comportă probleme complexe, care necesită o abordare separată şi profundă. Va trebui făcut în acest sens un studiu comparat cu alte sisteme de drept pentru a găsi cea mai buna soluţie pentru Inspecţia Judiciară, o soluţie care să îi întărească independenţa şi să îi asigure o funcţionare eficientă", se precizează în scrisoarea transmisă ministrului Justiţiei.

De asemenea, Uniunea solicită revenirea asupra vârstei minime de intrare la INM.

"Soluţia propusă atât de asociaţii, cât şi de CSM, de prelungire a perioadei de pregătire, răspunde mult mai bine necesităţii de a avea judecători definitivi cu o suficientă experienţă profesională, care să dubleze pregătirea teoretică, fără a implica şi riscurile propunerii actuale", a aratat UNJR.

UNJR susţine că forma textului din proiect privind răspunderea materială a magistraţilor "încalcă dispoziţiile art. 52 alin. 3 din Constituţie referitoare la condiţia exercitării funcţiei cu rea credinţă şi gravă neglijenţă. De asemenea, formularea propusa este atât de laxă încât nu circumscrie în nici un mod limitele răspunderii, lăsând loc arbitrariului."

UNJR a mai solicitat ministrului să menţină toate amendamentele care separă cariera procurorilor de cea a judecatorilor.

 

Comenteaza