Untold 2016, un "alt meci". "Va fi un line-up mai ieftinuţ"

Untold 2016, un
Organizatorul de evenimente Mircea Buteanu atrage atenţia că Untold 2016 nu va mai avea strălucirea de anul trecut.

„Nu aş vrea să fiu în pielea lor după ce plătesc toate taxele şi trag linie. Fără banii de la primărie era gaură completă", spune despre Untold Mircea Buteanu, un cunoscut organizator de evenimente clujean. Analiza lui Buteanu vine pe o realitate tot mai cunoscută: Federaţia SHARE datorează sume de bani majorităţii partenerilor de la festivalul din vara trecută, inclusiv primăriei, Sălii Polivalente sau Cluj Arena.

"Dintr-un bilet plăteşti 5 lei firmei care îl vinde online, Eventim sau alta, 5 lei către Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, 2% către primărie şi tot aşa. Dacă firma e plătitoare de taxă de valoare adăugată, plăteşti şi TVA, dacă nu, plăteşti TVA pe partea cealaltă, către artişti. Sunt foarte multe costuri. Eu am studiat cu atenţie câte "intrări" au avut în cele patru zile, cred ca au fost în jur de 195.000. Nu cred că au făcut prea mulţi bani", a mai declarat Buteanu.

Despre ediţia din 2016, Buteanu crede că va fi diferită de cea precedentă. "Va fi alt meci", spune organizatorul de evenimente. "Acum, că sunt pe banii lor, nu vor mai face risipă. Va fi un line-up mai ieftinuţ. Oricum, publicul vine pentru headlineri. Anul trecut au fost nume care nu au adus public, în 2016 acestea vor fi eliminate", a estimat Buteanu.

Situaţia e oarecum vizibilă cu ochiul liber: în 2015, chiar la început de an, ştiam deja că vor concerta la Cluj Avicii şi David Guetta, iar la finalul lunii ianuarie se anunţaseră nume precum ATB, Tinnie Tempah, Fatman Scoop, Cazzette sau Third Party. Momentan, Untold 2016 stă într-un singur nume: DJ Tiesto.

Pornit ca un „festival public", potrivit spuselor primarului Emil Boc, Untold a devenit acum un eveniment privat, care beneficiază, însă, de notorietatea celui public. Prima ediţie a fost organizată de Federaţia SHARE, parteneră a primăriei, cu ocazia Cluj - Capitală Europeană a Tineretului, de a doua se ocupă Untold SRL. Un nume leagă cele două manifestări cu acelaşi nume: Bogdan Buta. Acesta a fost directorul festivalului din 2015, iar acum este asociat la Untold SRL, cu 49% din acţiuni. Pachetul majoritar îl deţine omul de afaceri Sorin Gadola.

Citeşte şi: „Băiatul deştept" care şi-a pornit afacerea pe banii primăriei. Şi eu vreau!

DECLARAŢIE
„Untold trebuie să îşi menţină PR-ul, care a fost o adevărată lecţie. Practic, PR-ul a umplut stadionul în primele două zile"
Mircea Buteanu, organizator de evenimente

 

Comenteaza