Foto UNTOLD 2019. A început reabilitarea parcului și schimbarea gazonului pe Cluj Arena

A început reabilitarea Parcului Central din Cluj-Napoca și schimbarea gazonului pe Cluj Arena, lucrări necesare după cea de a cincea ediție a festialului Untold. Costurile se ridică la 1.3 milioane lei. 

Organizatorii Untold își asumă ca, pe lângă lucrările de reamenajare a Parcului Central, pe o suprafață de 10.000 mp, necesare în urma folosirii parcului în cele 4 zile, să facă și o extra-investiție în înfrumusețarea a altor peste 50.000 mp din parc. Investiția se ridică la peste 1 milion de lei. 

"Aceste lucrări presupun schimbarea unor porțiuni de gazon, supraînsămânțare, toaletare vegetație și până la amenajări peisagistice. Lucrările au fost deja începute, urmând a fi realizate până la finele lunii august 2019. Pentru a reda clujenilor parcul în cel mai scurt timp, au fost contractate, în paralel, mai multe firme specializate care se ocupa deja de lucrări", se arată într-un comunicat remis presei. 

Și pentru Cluj Arena, organizatorii festivalului și-au asumat să contribuie la păstrarea în condiții optime a gazonului. Procesul de înlocuire a porțiunilor de gazon afectate în urma festivalului, cât și a altor zone din teren, a început deja, urmând ca în maxim 1 săptămână lucrările să fie finalizate. Costurile se ridică la 370.000 lei.

"Pe lângă lucrările de la gazon care au început încă de luni dimineață, odată cu eliberarea suprafeței de joc, organizatorii vor evalua alături de managementul Cluj Arena și eventualele deteriorări survenite în afara terenului de joc, urmând ca toate cheltuielile rezultate, să fie acoperite integral de către Untold, la fel ca și în anii precedenți", se mai menționează în documentul citat. 

Peste 370.000 de persoane au participat la Untold 2019.

Comenteaza