Urbanism de Floreşti: şi-au văzut blocul scos la licitaţie publică

Urbanism de Floreşti: şi-au văzut blocul scos la licitaţie publică
Proprietarii a 20 de apartamente dintr-un bloc din Floreşti au aflat cu surprindere că imobilul se vinde la licitaţie publică.

Deşi au plătit zeci de mii de euro şi sunt proprietari tabulari, 20 de oameni se află în pericol să rămână fără locuinţe, ca urmare a executării silite a constructorului de la care le-au cumpărat. Acesta a pierdut un proces pentru o datorie de peste 200.000 de euro, iar creditorul doreşte să-şi recupereze banii prin vânzarea terenului pe care este edificat blocul.

Executorul judecătoresc Marius Stolnean a organizat în data de 3 iunie licitaţie pentru a vinde "teren în suprafaţă de 818 mp, pe care este edificat un bloc de 20 de apartamente, cu regim de înălţime P+2E+M, realizat pe fundaţii de beton armat". Imobilul a fost evaluat la 336.401 euro, preţ ce se reducea cu 25%, căci este la a treia strigare. Nici de acestă dată nu s-a prezentat niciun cumpărător la licitaţie. În schimb, au luat cu asalt biroul executorului proprietarii locuinţelor din blocul scos la vânzare împreună cu avocata Nuţi-Ana Oltean, care îl reprezintă pe constructorul blocului, Ovidiu Suciaghi. Cu toţii i-au cerut executorului judecătoresc să oprească procedura şi să nu o mai repete. "Nu am ce face, trebuie să respect legea", le-a spus Stolnean.

Atât proprietarii apartamentelor, cât şi Suciaghi au contestat executarea la judecătorie, unde au termen în 16 iunie. Cel care a solicitat executarea blocului este cetăţeanul israelian Liron Blank, care a obţinut la tribunal sentinţă prin care Ovidiu Suciaghi este obligat să-i plătească 213.624 euro şi 114.444 lei. Avocata Oltean a explicat că Blank l-a împrumutat cu bani pe Suciaghi, dar că acesta din urmă susţine că a fost pus să semneze contracte de împrumut pe sume de trei ori mai mari decât cele acordate efectiv. "Israelianul se ocupă cu camătă", a spus Oltean.

Oamenii înscrişi în cartea funciară ca proprietari ai apartamentelor din blocul scos la licitaţie spun că Blank poate executa alte blocuri construite de Suciaghi, care încă sunt pe numele acestuia. "Avem drept de proprietate, intabulare, drept de superficie pe teren. Deci ei (executorul judecătoresc şi Liron Blank - n. red.) solicită şi licitează ce nu e al lor. Noi suntem proprietari de drept ai corpului C8 de la numărul 90 de pe Bulevardul Eroilor din Floreşti", spune Vasile Oanca. Potrivit acestuia, sunt alte zece blocuri aflate pe numele lui Ovidiu Suciaghi şi care se pot licita.

Avocata Nuţi-Ana Oltean spune că însuşi Suciaghi a solicitat începerea executării altui bloc învecinat, pe care există ipotecă. "Blank Liron are o problemă cu C9 (blocul vecin cu C8, cel licitat - n. red.) că trebuie să scoată 20 de familii care locuiesc cu antecontracte, în timp ce în C8 sunt proprietari tabulari, cu drept de superficie pe teren, dar care încă nu s-au mutat în bloc. Blank mizează pe faptul că nu putem suspenda executarea decât cu o cauţiune de 10% din valoarea blocului, adică 37.000 de euro", a declarat avocata Oltean. Aceasta a precizat că între Blank şi Suciaghi există mai multe contracte de împrumut ce însumează circa 700.000 de euro. "Cu contractele de împrumut i s-au blocat lui Suciaghi investiţiile la două blocuri pe Eroilor şi şase blocuri de Teilor, fiind puse în dificultate 150 de familii care au cumpărat apartamente", a spus avocata.

Apartamente vândute de două ori

ZIUA de CLUJ a relatat în ediţia din 14 martie despre cazul altui bloc construit de Ovidiu Suciaghi pe strada Teilor din Floreşti, care face obiectul unui proces pe rolul Tribunalului Comercial. Patru cetăţeni străini, printre care şi Liron Blank, solicită predarea şi emiterea actelor de intabulare pentru apartamentele în care deja locuiesc 15 familii. Acestea au depus cerere de intervenţie în dosar şi au solicitat, la rândul lor, obligarea lui Suciaghi la încheierea contractelor autentice de vânzare-cumpărare, pe care încă nu le deţin, deşi locuinţele au fost predate în mai 2010. Suciaghi a recunoscut în dosar că a încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare atât cu tinerii, cât şi cu cetăţenii străini pentru aceleaşi locuinţe, dar a precizat că ulterior a reziliat antecontractele celor din urmă şi le-a convertit în contracte de împrumut de 207.000 euro. Suciaghi a adăugat că este de acord cu cererea de intervenţie a locatarilor şi a menţionat că banii primiţi de la tineri au fost viraţi cetăţenilor străini în baza contractelor de împrumut.

 

 

Comenteaza