UTCN, factor activ în definirea cadrului strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică

UTCN, factor activ în definirea cadrului strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică

UTCN a organizat, marți, conferința de închidere a proiectului ,,Cadru strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică 2021-2027 – soluții pentru eficientizarea activității”.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, a organizat marți, în data de 21 noiembrie 2023, conferința de închidere a proiectului ,,Cadru strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică 2021-2027 – soluții pentru eficientizarea activității”.

Proiectul, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Cod MySMIS 129878, SIPOCA 704, a avut mai multe paliere de intervenție, vizând în special administrația publică și, implicit, ministerele cu atribuții în gestionarea serviciilor publice electronice, cu inițiative în acțiuni de transformare digitală.

Din partea UTCN, la conferința de închidere au participat doamna Prorector Prof. univ. dr. ing. Daniela Popescu, domnul Prorector Prof. univ. dr. ing. Gabriel Oltean, domnul Decan al Facultății de Electronică, Telecomunicații si Tehnologia Informației, Prof. dr. ing. Ovidiu Pop, domnul Prof. dr. ing. Stelian Brad, domnul Prof. dr. ing. Groza Adrian, domnul Dorin Domuța și domnul Alex Lazarec, coordonatorul proiectului din partea UTCN.

Pe parcursul desfășurării proiectului, reprezentanți din mediul academic, administrație și afaceri au participat la numeroase workshop-uri interactive, axate pe domeniul educație, comerț electronic, interoperabilitate și Open Data, dar și la dezbateri privind legislația incidentă.

Conferința a constituit prilejul de a trece în revistă activitățile proiectului, dar și rezultatele obținute. Acestea au constat în elaborarea documentelor strategice pentru tehnologii avansate, de tipul: Blockchain, Centre de Inovare Digitală, European Open Science Cloud, High Performance Computing, dar și a rapoartelor de cercetare, care au investigat digitalizarea unor domenii cheie din perspectiva europeană, precum agricultura, industria 4.0, sănătatea și cultura. Un document de o importanță majoră elaborat este Cadrul strategic național pentru inteligență artificială, care va sta la baza primei Strategii Naționale pentru Inteligență Artificială.

Totodată, un alt progres remarcabil înregistrat în cadrul proiectului este înființarea și operaționalizarea primului Laborator Digital pentru Politici Publice din România – Digital Policy Lab. Acesta constituie un spațiu experimental pentru teste și demonstrații detaliate ale abordării strategice și procesului operațional de elaborare a politicilor publice.

UTCN, factor activ în definirea cadrului strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică

La conferința de închidere au fost prezenți reprezentanți din cadrul Secretariatului General al Guvernului, ministerelor și instituțiilor cu rol în implementarea de proiecte de transformare digitală, precum și din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României și a companiilor care au contribuit la realizarea obiectivelor proiectului, respectiv Iceberg, Ernst & Young România, Deloitte Consultanță și Reff & Asociații – Deloitte Legal.

Audiența a beneficiat de intervenția domnului Dragoș-Cristian Vlad, Președintele Autorității pentru Digitalizarea României, a domnului Ioan-Sabin Sărmaș, Președintele Comisiei Camerei Deputaților pentru tehnologia informațiilor și comunicațiilor, a doamnei Mihaela Nicolae din partea Autorității de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă, a doamnei Prof. dr. ing. Daniela Popescu, Prorectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca și a domnului Eduard Mititelu, Secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

UTCN, factor activ în definirea cadrului strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică

În intervenția sa, doamna Prorector Prof. univ. dr. ing. Daniela Popescu a declarat: „Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca are o bogată experiență în implementarea de proiecte pentru promovarea de tehnologii inovative și de creștere a rolului cercetării și inovării în transformarea digitală. Proiectul derulat cu ADR ne-a oferit o platformă pentru o mai bună mapare a perspectivei strategice a utilizării tehnologiilor inovative în administrația publică, astfel încât cadrul strategic să reflecte corect și complet potențialul utilizării acestora în furnizarea de servicii publice. UTCN rămâne angajat obiectivelor sale ambițioase de promovare a cercetării și educației în domeniul deep tech și proiectelor majore de investiții în platforme și infrastructuri dedicate.”

Comenteaza