Video Foto Vă plac serenadele? Mediciniştii clujeni continuă tradiţia universităţii

Promoţia 2023 de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca continuă tradiţia serenadelor. 

Pe pagina oficială de Facebook a Universităţii de prestigiu din Cluj-Napoca au fost postate materiale cu celebrele serenade ale stidenţilor care vor absolvi anul acesta: "Felicitări promoției 2017-2023 UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca şi Succes!"

Săptămâna serenadelor este unul dintre cele mai așteptate evenimente din anul universitar ce se apropie de final, spun mediciniştii clujeni.

Aceştia iau la rând decanatele și clinicile universitare, şi le colindă cu instrumente şi voie bună pentru a-şi lua rămas bun de la cei care i-au ajutat pe parcursul anilor de studiu. 

"Vor răsuna vocile absolvenților noștri, care își vor lua rămas bun de la facultate, colegi și profesori într-un mod inedit - vor interpreta melodii celebre, cu versuri compuse de ei, despre anii de studenție", au promis absolvenţii UMF Cluj-Napoca, iar din videoclipurile publicate se aude clar că se pricep şi la cântat şi la compus versuri. 

Dacă vă plac serenadele, atunci treceţi vineri, 26 mai, pe la ora 13:00, în parcul UMF de pe str. Gh. Marinescu nr. 23 şi trageţi cu urechea la ce să întâmplă acolo pentru o porţie de voie bună, amintiri, nostalgii, ale celor care au ales oraşul nostru pentru a deveni medici, dar şi pentru a se forma ca oameni pe parcursul a 6 ani din viaţă. 

Comenteaza