”Vă vedem, de la Cluj până la București”. Clujenii protestează din nou împotriva Legilor Justiției

”Vă vedem, de la Cluj până la București”. Clujenii protestează din nou împotriva Legilor Justiției
Clujenii care au pornit pe jos, în 10 ianuarie, într-un “Marş al speranţei” au ajuns la București.

Protestatarii, care au plecat în urmă cu zece zile din centrul oraşului Cluj-Napoca, au mers pe jos până la Bucureşti, ei parcurgând câte 40 de kilometri pe zi. Lor li s-au alăturat pe traseu mai multe persoane.

Aceştia s-au oprit pentru câteva minute în faţa sediului ALDE, urmând să se oprească şi la sediul central al PSD de pe bulevardul Kiseleff. Protestatarii poartă pancarte cu mesajele: "#Rezist", "#Corupţia ucide", "#Vă vedem", "#Next level", "PSD = ciuma roşie".

În paralel cu ptotestul de la București, în centrul Clujului va avea loc un nou protest împotriva Legilor Justiției. Sute de persoane și-au anunțat deja participarea la evenimentul care va începe la ora 18.00 la Monumentul Memorandiștilor.

Mobilizarea s-a făcut, ca de obicei, pe rețelele de socializare.

Protestul de ,,acasă" e la fel de valoros că și cel de la Parlament! Anul trecut AU fost 250.000 în Capitală, și AM fost 600.000 în toată țara! Cu cât vom fi mai mulți prezenți în toate orașele, cu atât in 20 Ianuarie vocea noastră e mai puternică și legitimă!

1. Vrem ca Justiția să rămână independentă, prin urmare solicităm retragerea integrală a proiectului de modificare a legilor Justiției!
2. Vrem retragerea integrală a proiectului de modificare a Codului penal și a Codului de Procedură Penală!
3. Cerem demisia tuturor persoanelor cu probleme penale din funcții publice!
4. Cerem demisia tuturor artizanilor proiectelor de lege menționate anterior

Sâmbătă, ieșim cu toții în stradă să le arătăm că de la Cluj până la București, ÎI VEDE o țară întreagă și nu le vom permite să își facă de cap.
Nu poți să vii la București?
https://www.facebook.com/events/1974424552886382/

HAI ÎN STRADĂ LA CLUJ la Clopot, vizavi de sediul PSD pentru operatiunea ,,CU OCHII pe VOI!" care va avea loc înainte de a pleca în marș. Ce îți propunem?
Vino la ora 18 cu inca o ,,pereche de ochi" (găsești instrucțiunile în video-ul de la coverul evenimentului realizat de către Declic) pe care ii vom lumina cu ajutorul lanternelor de la telefoane.

Potrivit ultimelor informații, protestul din această seară se va desfășura pe traseul:
Monumentul Memorandiștilor -> B-dul Eroilor -> Calea Dorobantilor -> intoarcere pe la Profi Marasti -> BLVD 21 decembrie -> Memorandumului -> Lucian Blaga -> Napoca ->
Monumentul Memorandiștilor.

Mii de oameni din toată ţara sunt aşteptaţi în București, la un protest de amploare faţă de modificarea legilor justiţiei şi a Codurilor penale. Protestatarii se vor aduna în Piaţa Universităţii, urmând să plece în marş spre Palatul Parlamentului.

Demonstranții intenționează să oprească la sediul Avocatului Poporului, la Curtea Constituţională a României şi la Consiliul Naţional al Audiovizualului.

 

 

Comenteaza