Vântul și ninsoarea au făcut ravagii în zona montană a Clujului

Vântul și ninsoarea au făcut ravagii în zona montană a Clujului
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile (ploaie, ninsoare și vânt puternic) s-au produs avarii la instalațiile operatorilor de distribuţie a energiei electrice din cadrul grupului Electrica. Județele cele mai afectate au fost Brăila, Galați, Focșani, Prahova și Cluj.

Condițiile meteorologice, pe alocuri extreme pentru această perioadă a anului, au produs avarii la rețelele aeriene, cea mai afectată zonă fiind Muntenia Nord, în aria de acoperire a căreia au fost rupți 11 stâlpi de înaltă tensiune, 319 de stâlpi de medie tensiune și 40 stâlpi de joasă tensiune.

În 21 aprilie s-a înregistrat un maxim al numărului de utilizatori afectați, cei mai mulți din județele Vrancea, Galați și Brăila, fiind avariate 2.300 de posturi de transformare, 89 linii MT total afectate, 29 linii MT parțial afectate, 8 linii 110kV.

În vederea remedierii avariilor au fost mobilizați sute de specialiști, organizaţi în cadrul a 180 de echipe de intervenție, formate din angajaţi ai operatorilor de distribuţie a energiei electrice şi ai Electrica Serv, care au lucrat non-stop. În multe situații, accesul echipelor de intervenție a fost îngreunat de vântul foarte puternic și precipitații dar și de vegetația abundentă, ce a afectat și porțiuni din rețea.

Cele mai afectate au fost județele din Sud-Est, în special Vrancea, Galați Brăila, unde activitatea echipelor de intervenție a fost îngreunată din cauza accesului foarte dificil la instalațiile afectate (drumuri blocate), fiind nevoie, în anumite situații, de sprijinul autorităților.

Au fost realimentați mare parte dintre consumatori, fiind afectate sâmbătă 690 de posturi de transformare, 17 linii MT total afectate, 27 linii MT parțial afectate și 3 linii 110kV. Se lucra în condiții dificile, 220 de specialiști fiind pe teren pentru izolarea și remedierea tuturor defectelor.

În zona Clujului echipele Electrica au acționat mai ales în zonele Valea Ierii, Băișoara, Someșul Rece, unde accesul a fost dificil din cauza porțiunilor de drum blocate, cu zăpadă de 1 metru. Două cătune din zona Băișoara au fost cele din urmă reconectate la energia electrică.

“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și asigurăm toți utilizatorii rețelei că depunem toate eforturile pentru alimentarea cu energie electrică, în cel mai scurt timp posibil și în condiții normale, conform schemei de funcționare”, a transmis conducerea societății Electrica.

Companiile de distribuţie din grup acoperă 40% din teritoriul României, având o arie de operare de 100.000 kmp. Cele trei companii deservesc 3,6 milioane de consumatori din zonele Muntenia Nord, Transilvania Nord și Transilvania Sud. Transilvania Nord deţine o cotă de piaţă de 11,6% şi acoperă 34.162 kmp. Compania deserveşte 1,2 milioane de utilizatori din Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Bihor, Sălaj şi Cluj.

Grupul Electrica este lider pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România. 10.000 de angajați oferă servicii pentru 3,6 milioane de clienți. Din 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra. Electrica este singura companie românească din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice din România.

Comenteaza