Vasile Dâncu, despre fricile românilor la Realitatea TV Cluj
- Scris de Cristina Pirvu
- 06 Mar 2011, 23:10
- Eveniment
- Ascultă știrea

"Am cercetat o parte din spaimele generale. Economicul a dominat. Vorbim de sărăcie, şomaj, preţul carburanţilor, corupţie. O incidenţă mare asupra unor riscuri o are dictatura politică. Vedem frica individului de a acţiona în spaţiul public. De asemenea, românii se mai tem de devalorizarea masivă a monedei naţionale, dar şi de incapacitatea de plată a ţării. 77% se tem de de migraţia forţei de muncă în alte ţări pentru că oamenii au văzut că le pleacă copiii, prietenii", a declarat Vasile Dâncu. Acesta a discutat cu Octavian Hoandră şi Rareş Bogdan şi despre intelectualii români.
"Făcând sondaje, nu afli lucruri plăcute. Criteriile pe care ţi le-ai ales într-o viaţă de devenire intelectuală nu se potrivesc cu cele ale lumii din jur. Societatea involuează în România. Ai un singur sentiment ca sociolog: că nu există viitor. Elitele intelectuale sunt închise într-o colivie de aur. Dacă vin politicienii şi le dau drumul canarilor, atunci se construieşte o societate. Intelectualul în România doar mici perioade de timp a fost lăsat să spună ceva. Intelectualii sunt buni atunci când este campanie şi când este nevoie să ne integrăm în Uniunea Europeană. Intelectualii nu au contat în politica românească" a mai spus sociologul, care i-a apreciat pe intelectualii români ca fiind "periculoşi pentru că se mută după bani".
El a discutat şi despre patriotism şi identitate naţională. "Patriotismul este o emoţie legată de apartenenţă şi de imaginea de sine. Patriotismul este o imagine a originii şi are câteva elemente cruciale în devenirea ta, are o parte de sentiment pozitiv al identităţii. În reflexul public al patriotismului este naţionalismul. Oamenii îi identifică greşit pe patrioţi cu naţionaliştii", a precizat Vasile Dâncu.