Vasile Dîncu are COVID! Ministrul Apărării face boala pentru a doua oară

Vasile Dîncu are COVID! Ministrul Apărării face boala pentru a doua oară

Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dîncu scrie, joi, într-o postare pe Facebook, că s-a îmbolnăvit pentru a doua oară de COVID-19, şi că de miercuri se află în izolare. 

Social-democratul afirmă că nu are simptome, se simte foarte bine şi este nerăbdător să revină alături de colegii din Ministerul Apărării Naţionale şi din Guvernul României.

”Se spune că marile întâlniri ale vieţii sunt cele neplanificate. Nu se aplică, însă, tuturor întâlnirilor, cu atât mai puţin celor pe care le avem cu virusul care ne bântuie vieţile de aproape 2 ani. L-am întâlnit, ieri, pentru a doua oară, dar nici de data aceasta nu m-a impresionat. Sper, aşadar, că aceasta va fi ultima noastră întâlnire”, a scris Dîncu, potrivit news.ro.
 
Oficialul precizează că, începând de miercuri, se află în izolare.
 
 ”Îmi exercit toate îndatoririle profesionale de la distanţă, am suspendat doar întâlnirile faţă în faţă şi audienţele. Nu am simptome, mă simt foarte bine şi sunt nerăbdător să revin alături de colegii mei din Ministerul Apărării Naţionale şi din Guvernul României. Să ne revedem sănătoşi!”, scrie clujeanul.

Vasile Dîncu a mai fost infectat cu noul coronavirus în luna noiembrie 2021. Probabil acesta este și motivul pentru care ministrul Apărării a lipsit ieri de la vizita de informare a președintelui Iohannis la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.

Comenteaza