Veteranii celui de-al II-lea Război Mondial au fost omagiaţi la Cluj

Veteranii celui de-al II-lea Război Mondial au fost omagiaţi la Cluj
Veteranii celui de-al II-lea Război Mondial au fost omagiaţi cu ocazia Zilei Veteranilor de Război de către reprezentanţii Prefecturii, ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai Asociaţiei Veteranilor de Război.

Îmbrăcaţi în uniforme militare, cu expresii grave pe feţele îmbătrânite de vreme, aproximativ 20 de veterani ai celui de-al II-lea Război Mondial au fost prezenţi în faţa Monumentului „Glorie Ostaşului Român", unde a avut loc festivitatea de depunere de coroane.

Evenimentul a început cu ceremonia religioasă, susţinută de către Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a dedicat şi câteva urări veteranilor prezenţi. În continuare, colonelul în rezervă Constantin Mancaş, reprezentantul Asociaţiei Veteranilor de Război, a adresat câteva cuvinte de omagiere celor prezenţi. A urmat procesiunea de depunere de coroane în faţa monumentului „Glorie Ostaşului Român" şi defilarea forţelor militare.

Printre cei prezenţi la eveniment s-a numărat şi colonelul în retragere Constantin Gheorghe, unul dintre cei 500 de veterani şi invalizi de război care mai sunt în viaţă în filiala Cluj a Asociaţiei Veteranilor de Război, care a povestit despre experienţa sa din acea perioadă.

A intrat în război la frageda vârstă de 15 ani ca elev al unei şcoli militare, pe lângă o unitate care aproviziona frontul cu autovehicule. Deşi a fost doar în spatele frontului, îşi aminteşte cum, pentru ei, cea mai mare problemă erau „bombardierele care ne prindeau in toate felurile şi-n toate poziţiile şi ziua şi noaptea", iar, cum era tânăr, evenimentele l-au traumatizat: „ne gândeam dacă mâine mai stăm sau nu mai suntem".

Una dintre numeroasele experienţe care l-au marcat a fost "când ne-a prins într-o coloană de maşini în care eram avioanele inamice, au bombardat aproape jumătate din maşinile pe care noi le pregătisem pentru front, a trebuit să luăm totul de la capăt. Asta fost cel mai greu, eram încă mic, eram tânăr, la 15-16 ani, dar totuşi am avut multe de dus".

După război şi-a continuat cariera în armată, iar după pensionare a petrecut timpul cu nepoţii şi strănepoţii săi. Numărul veteranilor în viaţă se împuţinează pe zi ce trece. Potrivit colonelului Constantin Mancaş, dacă în urmă cu 24 de ani, în ţară erau 900.000 de veterani de război, în prezent mai există, împrăştiaţi în toată ţara, în jur de 30.000.

Teodora DEMIAN

 

Etichete
Comenteaza