Vezi top 10 cele mai bine plătite meserii ale viitorului

Vezi top 10 cele mai bine plătite meserii ale viitorului
Dezvoltarea afacerilor va duce la o cerere tot mai mare de specialişti precum analişti, manageri de proiect sau chiar ingineri, potrivit celor de la IDC. În plus, anul acesta, cei născuţi în timpul perioadei 1946-1964 şi care aparţin aşa numitei perioade "baby-boom" au acum 65 de ani şi automat au nevoie de asistenţă medicală, lucru ce înseamnă că şi în acest sector pot fi create numeroase locuri de muncă.

Potrivit incont.ro, cele mai bine plătite 10 meserii ale viitorului sunt:

Consultanti Financiari

Cei de la Business Insider scriu ca in perioada 2008-2018 se vor crea 62.000 de astfel de posturi in SUA, iar venitul mediu este de 64.500 de dolari pe an. Acestia ii vor consilia pe toti cei care au acum varsta de pensionare sau sunt aproape de ea si au nevoie de sfaturi privind plata taxelor, investitii sau asigurari.

Specialisti dentari

Medicina dentara este si un segment de activitate unde vor fi create cu 36% mai multe sluje in urmatorii ani decat in prezent. Astfel, specialistii din acest domeniu vor avea un venit mediu de 68.000 de dolari. Iar interesul este cu atat mai mare cu cat, doar in SUA, in 2008, existau doar 175.000 de stomatologi.

Ingineri

Cu un salariu mediu de 77.650 de dolari, inginerii vor fi si ei cautati pe piata muncii in sectoare precum transporturile si infrastructura. Pana in 2018, doar in SUA, vor fi angajati inca 70.000 de ingineri.

Analisti de marketing

In lupta pentru suprematie, marile companii vor crea zeci de locuri de munca si vor angaja specialisti de marketing pentru a identifica si analiza fiecare miscare a competitorilor. In ceea ce priveste plata angajatilor, salariul mediu este de 60.700 de dolari pe an.

Specialistii IT

IT-istii sunt angajatii indispensabili in orice companie. Asa ca, aceasta meserie, veche de doar 30% de ani, va avansa intr-un ritm alert in urmatorii ani. Pana in 2018, vor fi angajati 108.000 de specialisti, cu un salariu mediu de 77.740 de dolari.

Chirurgi

Pe masura ce populatia creste, va fi nevoie de tot mai multi medici si specialisti in domeniu. Ei vor castiga in jur de 153.000 de dolari anual, iar pana in 2018 vor fi create 144.000 de noi locuri de munca.

Ingineri IT

Cei peste 175.000 de specialisti care vor fi angajati in urmatorii 7 ani vor obtine, in medie, un salariu de pana la 100.000 de euro.

Analisti de management

La fel ca si in cazul inginerilor IT, cererea pentru astfel de specialisti va creste cu un sfert pana in 2018 si vor castiga pana la 80.000 de dolari anual.

Auditori si contabili

Cu un salariu de 61.000 de dolari anual, numarul auditorilor va creste cu 279.000 de persoane in urmatorii 7 ani. Si asta cu atat mai mult cu cat companiile for avea avea nevoie de consultanti care sa se ocupe de taxele si impozitele datorate statului, precum si de specialisti care sa pregateasca rapoate anuale financiare.

Asistente medicale

Numarul asistentelor medicale va creste cu inca 22% pana in 2018, pe fondul imbatranirii populatiei si agravarii anumitor boli. Salariul mediu anual este in acest caz de 64.000 de dolari.

 

Comenteaza