VEZI toţi martorii din dosarul “Apostu”

VEZI toţi martorii din dosarul “Apostu”
ZIUA de Cluj vă prezintă lista de martori din dosarul primarului suspendat, ce cuprinde nume grele din administraţia şi economia clujeană.

Lista cu cei 36 de martori propuşi instanţei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj este deschisă de directorul Regiei Autonome de Transport Urban de Călători (RATUC) Cluj-Napoca, Liviu Neag. În declaraţia acestuia de la DNA se arată cum inculpata Aspazia Droniuc a intrat în contact cu el pentru a asigura parcul auto al regiei.

"Droniuc Aspazia a venit la biroul meu din cadrul RATUC spunându-mi că doreşte să încheie contracte de asigurare (poliţe) pentru anul următor cu RATUC, totodată aceasta spunându-mi că vine din partea lui A. S.. Arăt că ştiam despre faptul că aceasta urma să vină pentru o discuţie la mine, acest lucru spunându-mi-l chiar A. S. cu prilejul unei întâlniri pe care am avut-o cu acesta, când A. S. mi-a spus că mă va căuta D. A., persoană ce se ocupă cu asigurări, şi care doreşte să îmi prezinte oferta de asigurări spre a fi avută în vedere la asigurarea parcului RATUC...", a declarat Neag.
După ce l-a contactat telefonic pe Neag, Droniuc a sunat-o pe Monica Apostu, spunându-i că tocmai a vorbit cu „prietenul",. care a programat-o doar pentru a doua zi la întâlnire şi, ca atare, îi cere să amâne întâlnirea cu inculpatul Sorin Apostu tot pentru a doua zi.

Interceptare -19.10.2011, ora 12,42:
Neag Liviu.: Sărut mâna. Ă ... mâine sunteţi în oraş?
Droniuc Aspazia: Da, sigur că da.
N. L.: Na, mâine ne vedem atunci..... (fila 390, vol. IV)
Interceptare -19.10.2011, ora 13,05:
D. A.: Bine, uite, m-a sunat prietenul meu şi mi-a amânat ... nu mă mai duc astăzi pe la el, mă duc mâine, ştii?
Apostu Monica Undina.: Da?
D. A.: Na şi atuncea nu... astăzi, chiar nu am timp să ajung la tine.
A. M. U.: Nu-i nici o problemă draga mea, nu-i nici o problemă.
D. A.: Ne vedem mâine atunci, eşti acasă? Aştept să mă sune.
A. M. U.: Mă suni şi vedem. Deci eu, mâine la patru plec din localitate. Numai atâta vreau să-ţi zic.........

Al doilea martor din dosar este Olga Ionuţiu, angajată la Total Trading Company, firma lui Călin Stoia, acuzat de dare de mită către primar prin contracte fictive de asistenţă juridică cu avocata Monica Apostu.
"Martora Ionuţiu Olga, cea care ar fi trebuit să ştie ceva despre presupusele consultaţii, nu ştie nimic în acest sens, ea doar ocupându-se de plăţi, la dispoziţia inculpatului Stoia Călin. Martora a mai arătat că, nu are cunoştinţă de împrejurările care au determinat încheierea acestui contract, l-a semnat la solicitarea inculpatului Stoia Călin şi nu a întâlnit-o niciodată pe învinuita Apostu Monica, pe care nu o cunoaşte", se arată în motivarea arestării preventive a lui Apostu şi Stoia. "Precizez că nu am văzut niciun document întocmit de d-na Apostu Monica legat de acest contract de asistenţă juridică, probabil că despre aceste lucruri ştie dl Stoia Călin care s-a ocupat personal de acest contract", a declarat Olga Ionuţiu. În rechizitoriu se arată că Monica Apostu s-a încurcat în declaraţii când a fost întrebată despre Olga Ionuţiu, spunând că "are undeva în jur de 60 de ani", când în realitate martora are 35 de ani. Monica Apostu susţine că a încheiat contractul de faţă cu Ionuţiu.

Din dintre martori, Andreea Tohotan şi Nelu Miron, sunt angajaţi la compania de salubritate Brantner-Vereş şi au fost implicaţi în operaţiunea de obţinere de la Primărie a unei recomandări pentru ca Brantner să participe la o licitaţie în Argeş. Procurorii suţin că Apostu s-a implicat în emiterea recomandării la solicitarea lui Călin Stoia, administrator la Brantner-Vereş.
"Pentru a îndeplini condiţiile prevăzute în caietul de sarcini al respectivei licitaţii, recomandarea trebuia să cuprindă date privind „experienţa anterioară" şi „capacitate economică", astfel că, la o primă solicitare din partea reprezentanţilor Brantner Vereş, adresată Primăriei Cluj Napoca la data de 15 septembrie 2011 (prin persoana martorului Miron Nelu, declaraţia acestuia fiind confirmată de martora Tohotan Andreea., ambii angajaţi ai SC Brantner), inculpatul Apostu Sorin, a refuzat semnarea actului", se arată în rechizitoriu.

Interceptare -15.09.2011, ora 10,46
Tohotan Andreea: Domnu' Apostu semnează doar pentru perioada după ce s-a semnat contractul de concesiune.
Stoia Călin Mihai: De ce, cine-o zis asta?
T. A.: A fost acolo Miron şi ieri şi Gerhard.... chestia asta doar azi am aflat. Deci acuma ori vorbiţi dvs. şi trec doar aceşti ani 2008, 2009 pe piaţă, da' aşa am trecut că în acest an pe piaţa liberă, în baza contractelor directe s-a desfăşurat..., fără cifra de afaceri, ori fac cu tabelul de sus doar pe contract de concesiune....
S. C. M.: Stai numa' un pic, deci s-o dus cu ele acolo Gerhard şi i-o zis că nu semnează?
T. A.: Pe Gerhard, el s-o întâlnit cu el şi l-o trimis jos, domnu' Apostu la domnu' Virgil Poruţiu să vorbească prima dată cu Virgil Poruţiu, care nu era acolo în birou. După care G. o dat la domnu' Miron, Miron s-o dus şi ieri, i-au zis că azi să mergem că azi-dimineaţă se semnează. Acum Miron o zis că doar pentru contractul de concesiune se semnează. Poruţiu o semnat.
S. C. M.: Şi cine-o zis asta, Poruţiu sau primarul?
T. A.: Primarul, că Poruţiu o semnat.
S. C. M.: Poruţiu o semnat, da?
T. A.: Îhm.
S. C. M.: No, lasă... aduceţi-mi-le mie mâine dimineaţă şi le iau eu.

Directorul tehnic al Primăriei, Virgil Poruţiu, a ajuns martor în dosar atât ca urmare a recomandării emise pentru Brantner, cât şi ca fost membru al comisiei de licitaţie pentru delegarea serviciului de salubrizare. Alţi martori sunt primarul interimar Radu Moisin, care a fost preşedintele comisiei de licitaţie pentru salubrizare, şi toţi membrii comisiei: consilierii locali Claudia Anastase, Constantin Tomoş, Somogyi Gyula, şeful Biroului Achiziţii Publice, Lucia Lupea, şef Serviciu Tehnic, Gligor Topan, şef Serviciu Financiar-Salarizare, Ioan Bogdan şi doi inspectori ai Serviciului Tehnic, Marius Coroş şi Mihaela Şimon.

Viceprimarul Laszlo Attila va fi citat ca martor la instanţă deoarece el este cel care a semnat recomandarea emisă de Primărie pentru societatea Brantner. "Recomandarea a fost însă semnată pentru inculpatul Apostu de către viceprimarul Laszlo Attila care, audiat fiind, a arătat că, a semnat aceste acte deoarece i-au fost dispuse spre semnare de către primar şi nu şi-a ridicat niciun moment vreu semn de întrebare asupra lor, asupra corectitudinii datelor inserate sau că ar exista vreun interes legat de emiterea lor. Nu putem, decât să observăm astfel abilitatea inculpatului Apostu Sorin care, în mod evident a refuzat iniţial să elibereze actul solicitat de Compania Brantner Vereş, iar după intervenţia inculpatului Stoia, a acceptat chiar emiterea în ambele variante, făcând demersuri ca recomandările să fie duse la mapă viceprimarului. Nu putem omite faptul că, audiat cu privire la acest aspect, inculpatul Apostu a negat orice implicare, arătând nu ştie absolut nimic legat de emiterea actelor respective", au precizat procurorii DNA.

Mai muţi şefi de direcţii şi servicii din Primăria Cluj-Napoca sunt pe lista de martori din dosarul de corupţie:
Corina Ciuban - directorul executiv al Direcţiei de Urbanism,
Dacia Crişan - şef Serviciul Autorizări comerţ
Adriana Lucia Măgurean - şef Serviciul Tehnic reparaţii imobile
Aurora Ţărmure - secretarul Primăriei Cluj-Napoca
Minodora Fritea - directorul executiv adjunct al Direcţiei Poliţia Locală
Carmen Maria Pătraş - şefa compartimentului juridic din cadrul Poliţiei Locale.
Laura Maria Mărgineanu- şefa Biroului Intervenţie din cadrul Poliţiei Locale şi consilierul juridic Carmen Maria Pătraş.
Mirela Mărincea - şef Serviciul siguranţa circulaţiei
Ştefan Fuia - referent, Mariana Nicoleta Cetean - inspector Poliţia Locală

Un alt martor este directorul Rosal Cluj, Sergiu Horia Hossu, pentru a da explicaţii cu privire la două carduri de carburant aparţinând societăţii care au fost folosite de soţii Apostu. "Directorul acestei societăţi, martorul Horia Sergiu Hossu a arătat că, cele două carduri aparţinând Rosal Cluj, au fost „date spre folosinţă Primăriei Cluj Napoca" pentru a fi utilizate în activitatea de control impusă urmare a contractului de salubrizare încheiat cu această instituţie. De asemenea, martorul a precizat că, punerea la dispoziţie a acelor carduri reprezenta o obligaţie contractuală a societăţii Rosal, aşa cum rezultă din oferta depusă la momentul licitaţiei, ofertă care face parte integrantă din contract, aşa cum a fost ea interpretată de conducerea centrală a societăţii, respectiv de către fostul director general Costache Alexandru., în prezent decedat", se arată în rechizitoriu. Cu legătură la cardurile de combustibil va mai fi audiat martorul Stelian Nistor, care a însoţit-o pe Monica Apostu la benzinărie. "Martorul Nistor Stelian a arătat că, în cursul anului 2011, a alimentat în mai multe rânduri împreună cu învinuita Apostu Monica, aceasta ocupându-se de plăţi, unele din alimentări fiind făcute, alături de rezervor, şi în recipiente/canistre", se precizează în rechizitoriu.


Milionarul clujean Dan Nicolae Pop Baldi, prezent în topul Forbes România cu o avere de 22 milioane euro, se regăseşte pe lista martorilor din dosarul de corupţie în care sunt inculpaţii soţii Monica şi Sorin Apostu, Călin Stoia şi Aspazia Droniuc. Sursele judiciare spun că Pop Baldi a fost audiat în legătură cu o autorizaţie de construcţie cerută de la primărie pentru realizarea unei parcări la clădirea City Business Center, cunoscută ca şi "Clădirea biscuite" de pe strada Cuza Vodă. Între mijloacele de probă din dosarul penal sunt enumerate două documentaţii depuse de martorul Nicolae Pop Baldi la Primăria Cluj-Napoca în datele de 28 iulie şi 14 septembrie 2011. Potrivit datelor de la Primăria Cluj-Napoca, cele două documentaţii sunt pentru certificate de urbanism, unul pentru amplasarea unei firme luminoase şi unul pentru amenajarea unei terase la clădirea de pe strada Cuza Vodă nr.1. În declaraţia dată la DNA Cluj, Nicolae Pop Baldi a precizat că nu i-a cerut niciun favor primarului Sorin Apostu. Omul de afaceri le-a spus procurorilor că a cerut autorizaţie de construcţie pentru parcare şi terasă la City Business Center, dar a primit doar pentru parcare. Pop Baldi a menţionat că şi-a trimis un angajat să ducă la Primărie numărul de telefon şi de fax de la firmă pentru a primi răspunsul municipalităţii. Surse judiciare spun că procurorii l-au luat în vizor pe Pop Baldi, care a ajuns martor în dosar, în urma unei discuţii purtate de acesta cu Călin Stoia, inculpat în dosar. Alături de Pop Baldi, va fi citat la Curtea de Apel ca martor şi administratorul City Business Center, Mihai Călin Szabo.

Ultima pe lista de martori este contabila cabinetului de avocatură al Monicăi Apostu, Elena Ghemeş Elena. Pe lista mijloacelor de probă se arată că aceasta a fost adusă la DNA cu mandat de aducere şi că s-a efectuat percheziţie la societatea ei, Gecont Serv SRL. În motivarea hotărârii de arestare a lui Apostu se arată că "deşi nu efectua vreo activitate juridică, învinuita Apostu Monica discuta cu contabila sa -Ghemeş Elena despre sumele de bani pe care le-a încasat şi chiar ţinea personal o evidenţă după cum rezultă din convorbirea telefonică din ziua de 26.09.2011, la ora 12:49:41":

Interceptare:
Apostu Monica Undina: Am 12.400... eu aşa-mi amintesc, am 4 sume. 12.425, 8.700, 4.032,26 şi 12.000. Ce dracu-i...
Ghemeş Elena: E altă lună? 15.407 ai zis una?
A. M.U.: Da, o factură, da.
G. E.: Îi din 30.07. 10.788 din 14.07 şi 9.880 din 1.07, deci era luna iulie.
A. M.U.: Deci asta-i luna iulie înseamnă?
G. E.: Da, da' nu ţi-s încasate.
A. M.U.: Nu mi-s încasate, nu?
G. E.: Nu ţi-s încasate.

 

Comenteaza