Vieţi salvate printr-un transplant de rinichi la Cluj

Vieţi salvate printr-un transplant de rinichi la Cluj
Două paciente ale Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal au fost salvate cu ajutorul părinţilor unei fetiţe din Oradea care a decedat în urma unui accident rutier.

O fetiţă de 12 ani şi o tânără de 24 de ani au suferit câte un transplant de rinichi marţi noaptea la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj. Cele două au beneficiat de transplant după ce părinţii unei fete de 10 ani din Oradea care a decedat în urma unui accident rutier au fost de acord să doneze organele fiicei lor pentru ca alte persoane să se însănătoşească.

"Recoltarea s-a petrecut marţi în timpul zilei şi transplanturile s-au petrecut noaptea. Îmi exprim admiraţia şi mulţumirea pentru cadrele de la secţia de anestezie-terapie intensivă de la Spitalul de Urgenţă din Oradea, care au capacitatea şi determinarea de a furniza donatori de o foarte bună calitate. Din cele aproape 90 de transplanturi pe care le-am executat până acum, mai mult de jumătate provin de la donatori care sunt din Oradea", a declarat medicul Mihai Lucan, şeful ICUTR Cluj.

De transplant au beneficiat o copilă de 12 ani şi o tânără de 24 de ani, care sufereau de insuficienţă renală. "În cazul de faţă este vorba de un copil de 10 ani care a avut un accident rutier şi de la care s-au prelevat ficatul şi cei doi rinichi. Rinichii au fost transplantaţi la o copilă de o vârstă echivalentă şi la o domnişoară de 24 de ani, care biologic are vârsta apropiată de cea a fetiţei pentru că are o greutate de aproape 40 de kilograme", a explicat Lucan.

Unul dintre factorii care au dus la transplant în cazul tinerei de 24 de ani a fost tocmai greutatea corporală pe care o are aceasta. "Greutatea este un factor important în acest proces pentru că rinichiul trebuie să epureze o cantitate de proteine degradate în funcţie de cât produce corpul. Dacă corpul este mult mai mare decât volumul rinichiului, atunci acesta nu e capabil să facă epurarea. În acest caz, rinichii funcţionează foarte bine, iar pacienţii au o evoluţie post-operatorie bună", a precizat Lucan.

Diana Moldovan, de 12 ani, suferă de insuficienţă renală de mai bine de şapte ani. "Am fost diagnosticată când aveam cinci ani şi aştept să fiu operată de trei luni. Mi-a fost puţin teamă înainte de operaţie, dar m-au încurajat doctorii. La dializă nu mi-a plăcut că amorţeam. Domnul doctor mi-a spus că transplantul a ieşit foarte bine. Vreau să fiu învăţătoare", a spus Diana, care locuieşte în satul Boian din comuna clujeană Ceanu Mare. Ficatul fetiţei din Oradea a ajuns la Bucureşti pentru a fi transplantat.

 

Comenteaza