Viteză record pe Autostrada A3

Viteză record pe Autostrada A3
Un şofer în vârstă de 28 de ani din judeţul Alba a fost prins de radar, circulând cu viteză record pe Autostrada A3.

222 km/h a fost viteza record din acest weekend, înregistrată de Poliţia Rutieră. Tânărul a rămas fără permis şi s-a ales cu o amendă usturătoare.

În perioada 30 octombrie - 5 noiembrie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a Poliției Române care acționau pentru siguranța și fluența traficului rutier pe autostrăzi au depistat 47 de șoferi care circulau cu viteze excesive.

Pe autostrada A1, 31 de șoferi au fost înregistrați circulând cu viteze cuprinse între 181 și 214 km/h, pe autostrada A2, au fost depistați 5 șoferi care circulau cu viteze de până la 201 km/h, iar pe autostrada A3, au fost depistați 11 șoferi care au depășit limita legală de viteză, circulând cu viteze cuprinse între 180 și 222 km/h.

Viteza maximă a fost înregistrată la data de 5 noiembrie, la kilometrul 2 al Autostrăzii A3 Turda - Borș, când polițiștii au depistat un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Noslac, județul Alba, care circula cu 222 km/h.

Toți conducătorii auto au fost sancționați contravențional cu amenzi între 1.305 şi 2.900 de lei și le-au fost reținute permisele de conducere, pentru 90 de zile.

 

Comenteaza