Voluntarii de la SMURD lucrează cot la cot cu medicii de pe ambulanţe, gratis. Ce îi motivează VIDEO

Voluntarii de la SMURD lucrează cot la cot cu medicii de pe ambulanţe, gratis. Ce îi motivează VIDEO
Muncesc cu pasiune, dar fără bani. Voluntarii de la SMURD lucrează cot la cot cu medicii şi asistentele de pe ambulanţe, iar singura lor răsplată este că pot ajuta la salvarea unor vieţi omeneşti. Au în jur de 20 de ani şi au văzut deja tragedii cât pentru o viaţă, dar acest lucru nu îi sperie, ci îi întăreşte. În acest moment, 60 de tineri studenţi sau medici rezidenţi fac parte din echipajele SMURD de la Cluj. Urmăriţi un reportaj de Ancuţa Stăvar.

"În municipiul Cluj-Napoca, pe Calea Turzii, accident rutier, două persoane solicită ajutor". "Recepţionat".

Acesta este momentul în care medicii şi paramedicii de la SMURD, sau îngerii salvatori, cum li se mai spune, au un singur gând în minte: să ajungă cât mai repede la cei care le-au solicitat ajutorul. Pe Cătălin Constantinescu, un tânăr voluntar în vârstă de 23 de ani, acest apel l-a prins de gardă. A intrat cu o seară înainte de serviciu, dar oboseala nu pare să se citească pe chipul său.

"Încerc să îmi împart timpul în aşa fel încât să ajung să fac gărzi la SMURD, o gardă durează 12 ore, pe timp de zi sau de noapte sau chiar 24 de ore", spune Cătălin Constantinescu, paramedic voluntar la SMURD.

Cătălin este unul dintre paramedicii SMURD voluntari. Acum patru ani, când a devenit student la medicină, a hotărât că trebuie să lucreze alături de medicii experimentaţi de la SMURD. În patru ani a văzut multe tragedii şi toate i-au rămas întipărite în minte, dar merge mai departe. Cel mai tare îl întristează, însă, situaţiile când, în ciuda manevrelor de resuscitare, pacientul nu mai deschide ochii.

"Nu se face o diferenţă, la intervenţii, între angajaţii de la ISU şi voluntari, deoarece suntem la fel de bine pregătiţi. Şi aş putea să spun că să fii voluntar te ajută vrei să munceşti cât mai mult pentru că faci asta că-ţi place", spune el.

În România, cultura voluntariatului se află abia la început. SMURD-ul este, poate, printre puţinele unităţi în care voluntarii au înţeles ce înseamnă şi cât poate ajuta sacrificiul lor. Doctorul Cristian Ursu e coordonatorul SMURD Cluj: "chiar avem surpriza că o parte dintre studenţii care termină şi rămân medici rezidenţi în alte specialităţi, vin în continuare câţiva ani şi lucrează ca voluntari paramedici în cadrul serviciului nostru".

Pentru că este nevoie de oameni care să muncească doar mânaţi de pasiune, la Inspcetoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj se organizează deja, de câţiva ani buni, tabere în care sunt instruiţi voluntari.

"De aproape 20 de ani unul din echipajele noastre de terapie intensivă este încadrat cu paramedici voluntari şi care lucrează 24 de ore din 24, 365 de zile pe an, deci iată că există creat un nucleu în jurul căruia se poate construi ceea ce se numeşte voluntariat", explică inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Vasile Şomlea.

Recrutările de voluntari pentru SMURD se fac în fiecare an, din rândul studenţilor medicinişti, iar criteriile de selecţie sunt riguroase.


Reporter: Ancuţa Stăvar
Imagine: R. Râşnoveanu/L. Ersek

 

Comenteaza