Vor din nou analize pentru toată lumea

Vor din nou analize pentru toată lumea
Pacienţii clujeni aşteaptă al doilea program gratuit de analize luat în calcul de Ministerul Sănătăţii.
Cu toate acestea, ei susţin că în lipsa unor screening-uri, programul ar putea fi ineficient.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că Programul privind Evaluarea Stării de Sănătate a Populaţiei ar putea fi reluat. Asociaţiile de pacienţi din judeţul Cluj susţin că ideea ar fi bună doar în măsura în care ar exista şi o finalitate a programului. În schimb, medicii de familie şi laboratoarele de analize au un motiv de bucurie: mai mulţi bani de la minister.

Pacienţii clujeni ar susţine programul de analize dacă ar avea şi o finalitate concretă sau ar conţine pachete mai generoase de analize. "Ar fi o iniţiativă bună, dar depinde de finalitate. După ce s-a încheiat primul program, acum câţiva ani, pacienţii fără bani nu au putut să continue investigaţiile, aşa cum ar fi fost normal. Problema e ce servicii va include programul? Pentru pacienţii cu afecţiuni hepatice e importantă viremia şi transaminazele, care ambele costă. Ar fi benefic să existe şi un program de screening, pentru că în urma programului nu s-au depistat boli, doar analize diferite care au avut nevoie de investigaţii suplimentare, pe bani", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, preşedintele Asociaţiei Bolnavilor cu Afecţiuni Hepatice din Cluj, Stelian Mărginean.

Medicii de familie din judeţul Cluj spun că şi la această oră, la 5 ani de la demararea programului, pacienţii sunt interesaţi de continuarea analizelor. Cu toate acestea, ideea ministrului Sănătăţii nu se ştie când se va concretiza.

"Ministrul a declarat la 7 metri de mine că nu ştie când, cum şi cu ce bani se va continua programul. E un sistem de control a stării de sănătate a populaţiei, deci nu se poate implementa în fiecare an", a arătat preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, profesorul Nicolae Hâncu.

Pe de altă parte, medicii de familie spun că reluarea programului la nivel naţional ar fi benefică pentru pacienţi. "Sunt pentru program. A fost un succes pentru medicii de familie din Cluj, pacienţii au fost mobilizaţi şi s-au prezentat la analize. A fost un succes şi la nivel de cabinet. 70% din pacienţii înscrişi pe liste şi-au făcut analizele. Graţie acestui program, am reuşit să diagnosticăm bolile care nu dor - diabet, hepatită cronică, boli renale", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Cluj, Ioan Mureşan.

 

Etichete
Comenteaza