Vreme urâtă de 1 Decembrie / Clujul, sub cod GALBEN și PORTOCALIU de ploi

Vreme urâtă de 1 Decembrie / Clujul, sub cod GALBEN și PORTOCALIU de ploi

ANM a emis, joi dimineață, avertizări de vreme rea în aproape jumătate de țară. Vor fi în vigoare două coduri, portocaliu și galben, de ploi și vânt puternic, inclusiv la Cluj.

Se pare că mini-vacanța de 1 Decembrie nu începe prea bine din punct de vedere al vremii.

Potrivit meteorologilor, începând de joi, de la ora 20.00, și până vineri, la ora 15.00, este în vigoare un cod portocaliu în județul Maramureș și în zona montană a județelor: Bistrița – Năsăud, Mureș, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj și Satu Mare, unde se vor acumula cantități de apă de 50...70 l/mp și izolat de peste 80 l/mp.

De asemenea, va fi valabil și un cod galben în Crișana, Maramureș și în nordul Transilvaniei, unde va ploua, iar în grupele nordice și centrale ale Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, la început vor fi precipitații mixte, apoi predominant ploi, care vor determina topirea stratului de zăpadă. Se vor acumula cantități de apă în general de 25...40 l/mp.

Vreme urâtă de 1 Decembrie / Clujul, sub cod GALBEN și PORTOCALIU de ploi

Local și temporar, în regiunile vestice vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55...60 km/h, iar în toată zona montană înaltă rafalele vor depăși 80...100 km/h. 

 

Comenteaza