Weekendul care a salvat afacerile din Cluj
- Scris de Florentina Tatar
- 15 Aug 2011, 00:42
- Eveniment
- Ascultă știrea

Administratorii de spaţii în aer liber au profitat din plin de cel de-al doilea weekend cu soare din vara acestui an, însă nu îşi fac prea mari speranţe pentru săptămânile următoare.
Vremea frumoasă a umplut pentru câteva zile pietonalele şi terasele din centru, dar şi din cartierele Clujului. Ştrandurile însă au fost în fruntea listei de oportunităţi de petrecere a zilelor libere de la sfârşitul săptămânii. Astfel, după câteva luni în care au înregistrat doar pierderi, cei care administrează afaceri în aer liber au avut parte şi de un sfârşit de săptămână cu mulţi clienţi. Clujenii au preferat în număr mare să încerce apa din bazinele ştrandului Clujana şi să se bronzeze în iarba răcoroasă de pe "plajele" complexului sportiv. "A fost binişor, chiar dacă numai pentru câteva zile. Am avut cam 400-500 de bilete vândute pe zi şi asta nu e rău deloc", a precizat Ioan Puşcaş, administratorul obiectivului. "Am avut mulţi copilaşi, elevi în vacanţă. Ei, săracii, ne mai ţin. Din păcate, pentru duminică au fost anunţate 29 de grade Celsius, au venit mulţi oameni, însă ploaia de după-amiază i-a alungat pe toţi", a adăugat Puşcaş. Cu toate acestea, speranţele pentru următoarele săptămâni nu sunt foarte mari. "Anul acesta nu mai poate fi salvat. Deja e aproape toamnă, creşte noaptea, scade ziua, nu mai vin la ştrand oamenii care ies după-masa de la serviciu", a apreciat administratorul.
Şi la ştrandul Sun s-au relaxat la sfârşitul săptămânii trecute mulţi clujeni. "A fost ceva aglomeraţie la noi, cum nu a mai fost de mult. Ar fi bine să o ţinem tot aşa, măcar acum, după ce ştrandul a funcţionat degeaba toată vara", a declarat una dintre angajatele obiectivului. "Am fost vineri la Cojocna şi sâmbătă la Sun, a doua oară în vara asta. Parcă este mai curat şi angajaţii sunt mai amabili de când nu prea mai au clienţi, din cauza vremii", a remarcat clujeanca Iulia N.
Vremea frumoasă a readus animaţia şi la terase, până nu demult părăsite de petrecăreţi. "Am trecut pe la patru terase vineri seara, trei în centru şi una pe strada Piezişă, în Hasdeu. Era aproape plin peste tot, deşi cei mai mulţi nu mai stau chiar până la finalul programului, cum se întâmplă de obicei vara, în serile de weekend", a spus Călin P., un tânăr clujean. Totuşi, nu peste tot lucrurile au mers ca pe roate. "Au venit ceva oameni, mai ales pe la prânz, însă puţini. Chiar dacă e mai cald, în august sunt plecaţi mulţi în concediu, nu prea mai e lume la Cluj", a declarat Marius Trif, patronul de la Melody. În ziua de duminică, la terasa restaurantului pe care îl conduce au fost încasări doar de un milion de lei, s-a plâns Trif. "Nu ştiu cum ne mai scoatem în vara asta. Aşteptăm cu speranţă vreme mai bună", a adăugat administratorul.