Zăpadă de 10 cm la Muntele Băişorii

Zăpadă de 10 cm la Muntele Băişorii
A nins azi-noapte în localităţi de munte din judeţul Cluj: în Muntele Băişorii stratul de zăpadă ajunge la 10 centimetri. UPDATE Şi în comuna Mărişel stratul de zăpadă care s-a depus începând din noaptea trecută a ajuns la 5-10 cm.

"În partea de sus a comunei, la Muntele Băişorii, este zăpadă de 10 centimetri, iar la ora 10-11 erau -1 grad Celsius. A nins azi-noapte; vorbim de partea de sus a comunei, în staţiune, la o distanţă de 20 de kilometri faţă decentrul de comună. Aici doar plouă, acolo în schimb a nins, dar se bucură schiorii, care aşteaptă să poată schia. Pentru asta e nevoie de zăpadă de cel puţin 20 cm", a precizat pentru ZIUA de CLUJ primarul comunei Băişoara, Minodora Luca.

Potrivit edilului, circulaţia nu este îngreuiată, arterele comunele fiind curăţate de administraţia locală, iar cele judeţene de RADJ.

Conform primelor informaţii azi-noapte a nins şi la Mărişel.

UPDATE Ninsoarea a căzut azi-noapte şi în comuna Mărişel, aât în centrul de comună cu acelaşi nume, cât şi în cătunele aparţinătoare. "Stratul de zăpadă este de cam 5-10 cm, temperatura -3 grade Celsius", a menţionat primarul comunei, Traian Mariş.

Zona montană este sub cod galben de ninsori şi intensificări ale vântului, de luni dimineaţă, de la ora 4.00, până seara, la ora 22.00, iar în a doua parte a zilei şi Maramureşul, nordul Crişanei şi al Moldovei şi, local, Transilvania, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). În aceste zone cantităţile de apă vor cumula pe arii restrânse 15 - 20 l/mp şi izolat vor depăşi 30 l/mp. Vântul va avea intensificări locale în majoritatea regiunilor, cu rafale mai puternice, de 70 - 80 km/h, la munte şi trecător în nordul Moldovei, unde ninsoarea va fi viscolită.

 

Comenteaza