Zeci de copaci doborâţi de vijelie, inundaţii, incendii: Bilanțul intervențiilor ISU după furtuna de la Cluj

Pompierii clujeni au fost solicitați în mai multe localități din județul Cluj pentru a îndepărta copacii care au fost doborâți de vântul puternic în furtuna de marți.

Furtuna puternică care a lovit Clujul marți după-amiază a provocat pagube însemnate. Din fericire, acestea sunt deocamdată doar materiale.

Pompierii de la ISU Cluj au trimis marţi seara bilanţul intervenţiilor:

Huedin: 1 arbore căzut pe DN1 E60, a intervenit Detașamentul Huedin cu o autospecială.
Morlaca: 5 arbori căzuți, a intervenit Detașamentul Huedin cu o autospecială.
Florești: 1 arbore căzut, a intervenit Punctul de Lucru Florești, din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca.
Panticeu: 2 arbori căzuți, a intervenit Detașamentul 1 Cluj-Napoca.
Baciu: Inudație la beciul unei case pe strada Magnoliei.
Buza: 2 acoperișuri căzute de la anexe gospodărești, iar o femeie care a suferit atac de panică a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare. La intervenție a luat parte echipajul de la Punctul de Lucru Mociu.
Dej: 6 arbori degajați, un stâlp și țigle căzute de pe acoperiș. Solicitările au venit de pe străzile 1 Mai, Regina Maria, Bistriței și Ciprian Porumbescu. Solicitările au fost gestionate de către Detașamentul Dej
Cluj-Napoca: 6 arbori degajați și pagube înregistrate la două autoturisme. De asemenea, acoperișul a fost parțial afectat la o clădire pe strada Anina, precum și la o clădire de pe strada Arinilor. Au intervenit Detașamentele 1 și 2 Cluj-Napoca.
Bogata: La acestea se adaugă și incendiul de anexă gospodărească din localitatea Bogata, comuna Călărași.

Comenteaza