Zeci de kilograme de carne de peşte şi porc, confiscate. Comercializarea lor punea în pericol sănătatea consumatorilor!

Zeci de kilograme de carne de peşte şi porc, confiscate. Comercializarea lor punea în pericol sănătatea consumatorilor!
Polițiștii de investigare a criminalității economice desfășoară în această perioadă premergătoare Sărbătorilor Pascale ample acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul comerțului cu produse alimentare și băuturi alcoolice.

O astfel de razie a fost organizată pe raza judeţului marţi, în acțiune fiind angrenați reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, ai Oficiului pentru Protecția Consumatorilor Cluj, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj și ai Compartimentului Județean Cluj - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În cadrul controlului au fost verificate 34 de societăți comerciale, pentru neregulile depistate fiind aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 74.000 de lei.

"Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor hotărârii de guvern nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, ordonanţei de guvern nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor", au transmis oamenii legii.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în piețele din Cluj-Napoca s-a dispus confiscarea a 56 de kilograme de pește și produse din pește, a 21 de kilograme de carne de porc și a 2 kilograme de produse de patiserie. Acestea au fost retrase de la comercializare, specialiștii constatând că sunt improprii consumului uman, fiind etichetate necorespunzător. De asemenea, administratorii societăților în cauză au fost sancționați conform prevederilor H.G. 984/2005.

Comenteaza