Zi începută prost: un bărbat şi-a tăiat degetul cu "ţircula", în gospodărie

Zi începută prost: un bărbat şi-a tăiat degetul cu
Incidentul care îl va urmări întreaga sa viaţă s-a întâmplat vineri dimineaţa într-o localitate clujeană.

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din localitatea Luna de Sus a fost adus în această dimineaţă în jurul orei 09:30 cu un deget tăiat la Unitatea Primire Urgenţe Cluj-Napoca. Acesta, conform declaraţiilor unui vecin, cel care la adus la spital cu maşina particulară, şi-a tăiat degetul cu "ţircula" în timp ce prelucra nişte lemne în gospodărie.

"Suntem vecini şi domnul a venit în grabă la mine acasă, avea degetul tăiat şi sângele îi şiroia, m-a rugat să îl duc la Urgenţă. L-am transportat cât am putut de repede, dar din păcate degetul i-a rămas la locul accidentului, acasă, aşa că medicii nu au cum să i-l mai lipească la loc", a afirmat el.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Monica Costin, a precizat, pentru Ziua de Cluj că persoana accidentată este "un bărbat de 37 de ani din Luna de Sus, care are o falangă tăiată total la mâna dreaptă, de la degetul cinci. I s-au făcut radiografii şi i se face examenul chirurgical, va urma o reducţie de bont şi vom vedea dacă rămâne internat sau nu, în funcţie de decizia chirurgilor".

Comenteaza