Ziariştii din Cluj învaţă despre drepturile omului de la Parlamentul European

Ziariştii din Cluj învaţă despre drepturile omului de la Parlamentul European
Jurnaliştii din Cluj învaţă despre drepturile omului şi modul în care acestea pot fi promovate, în cadrul unui seminar organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România şi de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Seminarul „Contribuţia Parlamentului European la promovarea drepturilor omului şi libertăţii de expresie în lume” are loc în 28 ianuarie, la hotelul City Plaza din Cluj-Napoca şi este susţinut, între alţii, de fostul negociator – şef al României cu Uniunea Europeană, Vasile Puşcaş, dar şi de şeful Biroului de Informare al PE în România, Lucinia Bal, şi de directorul ADR-NV, Claudiu Coşier. "Acest seminar pentru presă îşi propune să informeze jurnaliştii cu privire la eforturile Uniunii Europene şi ale Parlamentului European pentru a promova în lume, prin diverse instrumente şi politici europene, un model de dezvoltare şi asistenţă bazat pe valorile democratice şi drepturile omului. Seminarul îşi propune astfel să încurajeze abordarea acestor teme ale politicilor europene în rândul mass-media", explică organizatorii.

Comenteaza