Zilele Eminescu la Cluj

Zilele Eminescu la Cluj
Mai multe evenimente dedicate lui Mihai Eminescu vor avea loc mâine şi luni cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la naşterea marelui poet, prozator şi jurnalist român. Duminică se vor defăşura o depunere de jerbe de flori la statuia poetului, din faţa Teatrului Naţional, şi un concert cu titlul “Eminesciana”.

Şirul evenimentelor organizate la Cluj cu ocazia împlinirii în 15 ianuarie 2012 a 162 de ani de la naşterea marelui poet şi scriitor vor fi inaugurate mâine cu o depunere de jerbe la statuia poetului din faţa Teatrului Naţional din Cluj, organizată de Primăria Cluj-Napoca. Evenimentul marchează totodată Ziua Naţională a Culturii Române. De la ora 17:00, tot în organizarea primăriei, la Bastionul Croitorilor va avea loc concertul "Eminesciana 2012", susţinut de Corala Universitarilor Clujeni (CUC) a Universităţii Babeş-Bolyai, dirijată de profesoara Doina Miclea.

În cadrul reprezentaţiei vor fi prezentate piesa "Eminescu etern", pe un text de Alexandru Stănescu, muzica - A. Cruceanu, dar şi piese corale pe texte ale lui Eminescu, precum "Mai am un singur dor", "Stelele-n cer", "Dintre sute de catarge", "Peste vârfuri", "Sara pe deal", "Ce te legeni, codrule", "Pe lângă plopii fără soţ". Prezentarea şi introducerea dintre piese vor fi făcute de Stănescu. Intrarea la eveniment este liberă. CUC Clujeni a fost înfiinţată în 1977, pe lângă sindicatul UBB, şi are în repertoriu peste 100 de piese, fiind cunoscută şi pentru concertele anuale "Eminesciana", "Miracolul Învierii" şi "Seara colindelor". Evenimentele prilejuite de aniversarea naşterii lui Eminescu vor continua luni la Cluj.

De la ora 12:00, la sediul filialei Cluj-Napoca a Uniunii Scriitorilor din România va avea loc un "Moment Eminescu", în cadrul căruia vor reciti din creaţia acestuia Constantin Cubleşan, Rodica Marian şi Mircea Popa şi va recita actorul Emanuel Petran. La sediul Bibliotecii Judeţene Octavian Goga, în sala media, va avea loc luni, între 17:00 şi 20:00, spectacolul de fotografie, muzică şi poezie "Memento... Gând pentru Eminescu", organizat de asociaţia Art Image din Cluj-Napoca. Tot luni, de la ora 18:00, la cinematograful Mărăşti, clujenii vor putea participa la un recital de poezie, pian, vioară, muzică clasică şi corală, susţinut de cursanţi de la clasele de canto muzică clasică, instrumente şi teatru ai Şcolii de Arte Tudor Jarda, coordonaţi de Lavinia Bocu, Adina Ungur, Doina Miclea, Tünde Lacko, Loredana Deiac, Horaţiu Ruşti şi Ştefan Ioanovici. Marele poet, prozator şi jurnalist român Mihai Eminescu s-a născut în 1850, în judeţul Botoşani.

 

 

Comenteaza