Ziua Internaţională a Familiei, sărbătorită printr-o campanie de informare a importanţei acestei instituţii

Ziua Internaţională a Familiei, sărbătorită printr-o campanie de informare a importanţei acestei instituţii
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei, sărbătorită la data de 15 mai, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, în parteneriat cu patru primării clujene, va lansa campania “Părinţi responsabili, copii fericiţi”.

 

Proiectul constă în întâlniri cu părinţii la sediul primăriilor din comunele Aghireşu, Apahida, Bonțida și Gârbău, scopul principal al acestuia fiind acela de a aduce în prim-plan importanţa familiei în viaţa, creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor.

În cadrul campaniei se vor viziona materiale video care prezintă modele parentale pozitive şi negative, precum şi bune practici în ceea ce priveşte disciplinarea pozitivă a copiilor.

Ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Internaţională a Familiei, printr-o Rezoluţie dată în septembrie 1993. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susţinută şi de Patriarhia României, 15 mai a devenit oficial Ziua Familiei Române.

Sărbătorirea acestei zile are o mare importanţă pentru comunitatea internaţională, care acordă sprijin în mod constant şi care contribuie la îmbunătăţirea cadrului legislativ şi social în vederea creşterii rolului familiei în viaţa socială.

 

 

Comenteaza