Ziua Naţională a României, celebrată de Google printr-un logo în care apare "Coloana Infinitului"

Ziua Naţională a României, celebrată de Google printr-un logo în care apare
Google sărbătoreşte Ziua Naţională a României printr-un logo special, care include în structura sa "Coloana Infinitului" a lui Constantin Brâncuşi, noua imagine putând fi admirată marţi pe pagina principală a versiunii în limba română a motorului de căutare.

Astfel, noul logo publicat de 1 decembrie pe google.ro include în structura sa imaginea "Coloanei Infinitului", care face parte din Ansamblul Monumental "Calea Eroilor" din Târgu-Jiu, realizat de sculptorul român Constantin Brâncuşi.

Totodată, noul logo al Google este realizat în culorile roşu, galben şi albastru, amintind astfel de drapelul României.

De asemenea, prin intermediul unui buton special, internauţii pot să trimită logoul care marchează Ziua Naţională a României spre a fi publicat pe reţelele de socializare Google+, Facebook şi Twitter, dar şi prin e-mail.

Unirea Ardealului cu Regatul României a fost proclamată pe 1 decembrie 1918 de Adunarea Naţională de la Alba Iulia. Data de 1 decembrie a devenit Ziua Naţională a României, denumită şi Ziua Unirii, şi celebrează acest eveniment.

La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba-Iulia, constituită din 1.228 delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania şi întregul Banat (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) cu România.

Google îşi modifică logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

În galeria logourilor dedicate României s-au numărat, printre alţii, Constantin Brâncuşi, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Mărţisorul şi, în ultimii ani, Ziua Naţională a României.

Comenteaza