Zona lacului din Gheorgheni, reamenajată la standarde europene. Se vrea o zonă verde pe tot parcursul anului

Zona lacului din Gheorgheni, reamenajată la standarde europene. Se vrea o zonă verde pe tot parcursul anului
Zona lacului din Cartierul Gheorgheni va fi reamenajată. Clujenii vor beneficia de un parc proiectat după cele mai înalte standarde europene, pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 de metri pătraţi.

Potrivit investitorului, revitalizarea zonei din vecinătatea lacului presupune îmbinarea a numeroase posibilităţi de petrecere a timpului liber: alei de promenadă pavate cu piatră cubică, spaţii de relaxare, pistă pentru alergare pe covor special, pistă pentru ciclism cu două sensuri, prevăzută cu locuri pentru închiriere şi parcare biciclete, dar şi numeroase alte facilităţi. Spaţiul verde va fi amenajat cu gazon special, pe care clujenii se vor putea aşeza şi destinde, la fel ca în marile parcuri europene. De asemenea, locuitorii oraşului vor avea posibilitatea să se plimbe cu barca pe lac, asta pentru că investiţia în spaţiul verde va include amenajarea de pontoane şi a unui debarcader.

Clujenii vor putea beneficia gratuit de toate aceste facilităţi.

"Vorbim aici despre un proiect modern de regenerare a zonei în cauză, de reintroducerea acesteia în circuitul cotidian de petrecere a timpului liber. Vom pune accesntul pe sptaţiul verde, vom avea alei pietonale, piste de ciclism şi alergare, mobilier urban din materiale regenerabile, adică toate funcţiile de care beneficiază un parc european", a spus Sorin Guttman, managerul centrului comercial care va realiza investiţia de la Cluj, la REALITATEA TV Cluj.

Zona verde din jurul lacului va fi amenajată de firma italiană care a proiectat şi parcul de peste 50.000 de metri pătraţi al ansamblului urbanistic Palas Iaşi.

"Ne-am inspirat dintr-un alt proiect, unul din Iaşi. Pentru proiectul de la Cluj facem apel la o firmă italiană specializată în peisagistică. Reprezentanţii firmei au venit la Cluj, au studiat clima şi terenul. S-a studiat modul în care se poate pune în evidenţă acest parc, cum pot fi elementele existente adaptate la ceea ce se va construi. Spre exemplu, se vor păstra salciile din jurul lacului. Vrem să avem parte de un spaţiu verde pe tot parcursul anului. De asemenea, vrem un spaţiu de clădiri verzi în locul actualei parcări", a precizat Guttman.

Lucrările vor demara în primăvară şi vor dura circa un an. Investiţia totală se ridică la suma de 12 milioane de euro.

 

 

Comenteaza