Primarul Emil Boc a transmis un mesaj de susținere pentru inițiativa Băncii de Alimente, după ce a trecut printr-un magazin unde se desfășura campania de colectare.
Situația dificilă a familiilor afectate de incendiul de pe strada Margaretelor din Turda continuă să fie în atenția autorităților locale, care au început deja să implementeze măsuri de sprijin pentru cei rămași fără locuințe.
Comisia Europeană a deschis joi, 8 aprilie 2026, înscrierile pentru o nouă rundă DiscoverEU.
Un nou gest de solidaritate a fost realizat de reprezentanții Instituția Prefectului – Județul Cluj, care au desfășurat o acțiune caritabilă dedicată persoanelor aflate în dificultate.
În lipsa vegetației, care a fost rasă de angajații celor care protejează apele, lebedele de pe Someș au ajuns în aval de stadion, și și-au făcut un cuib tapetat cu gunoaie și complet neprotejat.
Ochelarii inteligenți pentru nevăzători, dezvoltați la Cluj, pot fi testați zilele acestea.
Mașinile voluntarilor CERT - Transilvania au urcat în cătunele izolate din Apuseni pline cu cadouri de Paște pentru familiile nevoiașe și bătrâni.
La Cluj-Napoca, Ziua Instituției Prefectului a fost marcată într-un mod special, printr-o amplă acțiune de donare de sânge desfășurată la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj.
În contextul deficitului de sânge înregistrat la nivelul spitalelor clujene, Instituția Prefectului – Județul Cluj lansează un apel la solidaritate și implicare civică.
În contextul deficitului de sânge din spitalele clujene, la inițiativa prefectului Maria Forna, angajați din structurile de ordine publică și instituțiile statului din județ vor participa la o amplă acțiune de donare de sânge.