Expert în conducerea defensivă, despre accidentul rutier cu șapte morți: „S-a întâmplat ceva în interiorul microbuzului”

Expert în conducerea defensivă, despre accidentul rutier cu șapte morți: „S-a întâmplat ceva în interiorul microbuzului”
| Foto: mediafax

Un expert în conducerea defensivă a analizat imaginile surprinse în urma gravului accident rutier produs în județul Timiș, soldat cu șapte morți.

Titi Aur susține că, cel mai probabil, în interiorul microbuzului a avut loc un eveniment care a dus la pierderea controlului asupra direcției de mers.

Imaginile surprinse de o cameră aflată la bordul unui camion arată cum microbuzul efectuează o manevră de depășire, însă nu mai revine pe banda sa, intrând violent într-un alt TIR.

„Înseamnă că s-a întâmplat ceva în interiorul microbuzului. O variantă ar fi că i s-a făcut rău șoferului sau a existat o distragere, lucru care apare frecvent la șoferii profesioniști. O distragere puternică, încât nu a mai ținut cont că mașina a tras spre stânga”, a declarat Titi Aur la Digi24, citat de Mediafax.

Expertul a precizat că varianta în care șoferul ar fi adormit la volan este puțin probabilă, având în vedere că microbuzul se afla în plină depășire în momentul impactului.

Totodată, Titi Aur a analizat și reacția șoferului TIR-ului lovit de microbuz, subliniind că acesta nu ar fi avut posibilitatea să evite coliziunea. „Șoferul tirului nu avea timp să facă ceva. Din punctul meu de vedere, nu ar fi putut să evite”, a explicat expertul.

Acesta a lansat și un avertisment pentru toți participanții la trafic, subliniind importanța conducerii preventive. „Mașina este o armă”, a transmis Titi Aur.

Accidentul s-a produs marți, pe drumul european E70, în apropierea localității Lugojel. În eveniment au fost implicate un TIR, o cisternă și un microbuz de transport persoane. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, șapte persoane au decedat, iar alte trei au fost transportate la spital. Toate victimele se aflau în microbuz, au precizat anchetatorii.

CITEȘTE ȘI: Cum s-a produs cea mai mare tragedie rutieră din acest an: 7 morți într-un accident cu un TIR, un microbuz și alte doua vehicule

Comenteaza