Accesul în biserici într-o ţară din Europa cu rată de vaccinare de 63%, restricționat pentru nevaccinați. România are 36%

Accesul în biserici într-o ţară din Europa cu rată de vaccinare de 63%, restricționat pentru nevaccinați. România are 36%
| Foto: https://legestart.ro/

Restricţiile pentru nevaccinaţi încep să devină tot mai severe în ţările din Europa unde creşte incidenţa COVID. Interdicția de a intra în spații închise, care se aplică şi pentru biserici, se va implementa începând de luni într-o ţară cu o rată de vaccinare aproape de două ori mai mare decât cea a României. 

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Anunţul a fost făcut de către Kyriakos Mitsotakis, prim-ministrul grec, într-un discurs adresat naţiunii, îndemnându-şi concetăţenii să se vaccineze, conform Agerpres. 

Faţă de rata de vaccinare a Greciei, care este de 63%, România are doar 36%, iar autorităţile din ţara noastră permit tuturor accesul în biserici, indiferent că sunt vaccinaţi sau nu anti-COVID. 

Guvernul Greciei a anunțat, joi, implementarea de noi măsuri anti-pandemice de forma unor restricții pentru nevaccinați. Printre acestea se numără și interdicția de a intra în spații închise, cu excepția restaurantelor și localurilor în care se ia masa. Restricțiile vor intra în vigoare de luni și se vor aplica și pentru biserici, unde nevaccinații vor putea intra doar cu test negativ.

Având în vedere reticenţa puternicei Biserici Ortodoxe Grece de a respecta măsurile pentru ţinerea sub control a pandemiei, premierul a mai spus și că persoanele nevaccinate nu vor mai putea intra în biserici fără a avea un test negativ. Purtarea măştii este în continuare obligatorie pentru toată lumea în spaţii închise şi în zonele pentru adunări în aer liber.

„Este o acţiune iminentă pentru protecţia populaţiei”, a spus Kyriakos Mitsotakis, precizând că „nouă din zece persoane” intubate în prezent în spitalele din ţară sunt nevaccinate. Cu o rată de vaccinare de aproximativ 63%, Grecia, țară 10,7 milioane de locuitori, nu se află la nivelul altor ţări europene, a amintit premierul elen. Aproximativ 575.000 de locuitori cu vârsta peste 60 de ani nu sunt vaccinaţi, a menţionat el.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza