ALERTĂ într-un oraş din Rusia! S-a declarat stare de urgenţă după ce în localitate au fost detectate radiaţii

ALERTĂ într-un oraş din Rusia! S-a declarat stare de urgenţă după ce în localitate au fost detectate radiaţii

Starea de urgenţă a fost declarată de autorități după ce în oraș a fost descoperită o "sursă de radiaţii".

Oraşul Habarovsk, din estul Rusiei, se află sub stare de alertă după ce au fost detectate niveluri ridicate de radiaţii în apropierea unui stâlp de electricitate aflat la aproximativ 2,5 km de clădirile rezidenţiale.

"O creştere a fondului natural de radiaţii a fost înregistrată în zona străzilor Suvorova şi Sidorenko din Habarovsk. În această zonă a fost introdusă starea de urgenţă. Compania specializată Radon din Habarovsk a organizat acţiuni pentru a determina natura sursei, îndepărtarea, transportul şi îngroparea acesteia", a anunțat vineri agenţia rusă de presă TASS, potrivit news.ro.

Nivelurile de radiaţii vor fi monitorizate în următoarele două zile. 

Potrivit TASS, nimeni nu a fost rănit sau expus la radiaţii până în prezent. Agenția rusă citează filiala locală a organismului de supraveghere a siguranţei consumatorilor din Rusia, care a declarat că "nu există nicio ameninţare pentru sănătatea cetăţenilor".

Comenteaza