Video Baraj din Ucraina aruncat în aer. A început evacuarea. Populaţia, îndemnată să-și ia doar „documentele esențiale și animale"
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Iun 2023, 09:40
- Stiri Externe
- Ascultă știrea

Un baraj important din Ucraina a fost aruncat în aer. Rușii și ucrainenii se acuză reciproc de distrugerea barajului Nova Kahovka, de peste Nipru, aflat în regiunea Herson.
Un vast baraj din epoca sovietică dintr-o regiune din sudul Ucrainei controlată de Rusia a fost aruncat în aer în cursul nopţii de luni spre marţi, dezlănțuind o inundație în zonă transmite preşedintele Ucrainei.
Apa din lacul de acumulare scade rapid şi a început să inunde localităţile din zonă. Ministerul ucrainean de Interne a anunțat că a început evacuarea locuitorilor din zonele „periculoase” și a cerut populației să-și ia doar „documentele esențiale și animale, să-și oprească electrocasnicele și utilitățile și să plece”.
Ucrainenii și rușii se acuză reciproc pentru distrugerea barajului. Între timp, Kievul a confirmat că are arme suficiente pentru contraofensivă și că soldații săi avansează încet, dar sigur în zona Bahmut.
"Toate serviciile funcționează. Am convocat Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare. Vă rugăm să răspândiți doar informații oficiale și verificate", a transmis lângă filmarea barajului bombardat, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Facebook.
De cealaltă parte, primarul din zonă inslalat de Rusia, dă vina pe ucraineni că ar fi bombardat barajul.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei