Bătălia pentru Donbas: Trupele lui Putin atacă pe toate fronturile în estul Ucrainei

Bătălia pentru Donbas: Trupele lui Putin atacă pe toate fronturile în estul Ucrainei
| Foto: Foto: liveuamap.com

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat într-un mesaj televizat de luni noaptea că Rusia a lansat „Bătălia pentru Donbas” în estul Ucrainei. 

Zelenski spune că „o porțiune foarte mare a întregii armate ruse este concentrată acum pe această ofensivă”. „Nu contează câte trupe vor trimite rușii acolo, vom lupta. Ne vom apăra”, a subliniat acesta.

"Ne vom apăra singuri. Vom lupta. Nu renunțăm la nimic ucrainian, și nu avem nevoie de ce nu este al nostru. Și le sunt recunoscător tuturor luptătorilor noștri, tuturor orașelor noastre eroice din Donbas, Mariupol, dar și orașelor din regiunea Harkov care rezistă, apărând soarta întregului stat, respingând forțele invadatorilor", a postat Zelenski pe Facebook. 

Andrei Yermak, șeful cancelariei prezidențiale a Ucrainei, a dat la rândul său asigurări că forțele ucrainene vor putea să țină piept ofensivei rusești în această „a doua fază a războiului”. „Credeți în armata noastră, este foarte puternică”, i-a îndemnat el pe ucraineni.

Presa ucraineană și site-ul liveuamap.com care monitorizează războiul din Ucraina vorbesc de o serie de explozii, unele dintre ele puternice, de-a lungul liniei frontului din regiunea Donețk, trupele rusești bombardând localitățile Marinka, Slaviansk și Kramatorsk, transmite hotnews.ro

Presa din Ucraina scrie că explozii au fost auzite de asemenea în orașul Nicolaev din sud și Zaporojie din sud-est în timp ce sirenele antiaeriene au început să sune în toate centrele urbane principale aflate de-a lungul liniei frontului.

Alexei Danilov, șeful Consiliului de Securitate al Ucrainei, afirmă că forțele rusești au încercat să străpungă apărarea ucraineană „aproape de-a lungul întregii linii a frontului din regiunile Donețk, Luhansk și Harkiv”. Rușii ar fi reușit să captureze Kreminna, un oraș cu o populație de aproximativ 20.000 de persoane înainte de declanșarea invaziei rusești.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza