Brazilia depăşeşte SUA la numărul deceselor zilnice şi recomandă utilizarea hidroxiclorochinei în tratarea COVID-19

Brazilia depăşeşte SUA la numărul deceselor zilnice şi recomandă utilizarea hidroxiclorochinei în tratarea COVID-19
| Foto: bbci.co.uk

Bilanţul deceselor zilnice din cauza infectării cu noul coronavirus a fost mari ridicat în Brazilia decât în Statele Unite, pentru prima dată în ultimele 24 de ore, conform datelor furnizate de ministerul brazilian al sănătăţii, informează marţi Reuters.

Astfel, Brazilia a raportat luni 807 decese, în timp ce bilanţul SUA s-a ridicat la 620 de morţi.

Brazilia este în prezent al doilea cel mai important focar de contaminare la nivel global, cu un total de 374.898 de cazuri, fiind depăşită doar de SUA, unde 1.637 milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus.

Bilanţul total al deceselor în SUA a ajuns la 99.805, iar în Brazilia la 23.522, potrivit worldmeters.

Luni, Casa Albă a anunţat devansarea aplicării restricţiilor de pătrundere pe teritoriul american pentru cetăţenii străinii care călătoresc în SUA, dacă aceştia au fost în Brazilia în ultimele două săptămâni. În consecinţă, măsurile restrictive vor fi aplicate începând de marţi, ora 23:59 EST (03:59 GMT miercuri, 27 mai) în loc de 28 mai.

Totodată, ministerul brazilian al sănătăţii a anunţat luni menţinerea recomandării de a utiliza hidroxiclorochina în tratarea COVID-19, în pofida deciziei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de a suspenda temporar testarea acestui medicament, ca măsură de precauţie. Această decizie a stârnit un val de critici în cadrul comunităţii ştiinţifice braziliene.

Comenteaza