Ce le-a transmis Putin mercenarilor Wagner / Nici nu l-a pomenit pe Prigojin, care a dispărut de sâmbătă

Ce le-a transmis Putin mercenarilor Wagner / Nici nu l-a pomenit pe Prigojin, care a dispărut de sâmbătă
| Foto: captura video - YouTube TVR Info

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis luni seara, într-o declarație de câteva minute de la Kremlin că organizatorii rebeliunii vor fi aduși în fața justiției.

„Declarațiile de astăzi ale lui Putin vor decide soarta Rusiei”, anunțase inițial Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Potrivit acestuia, ar fi urmat mesaje pentru națiune.

Vladimir Putin s-a adresat mercenarilor Wagner luni seară și le-a dat un ultimatum: "Semnați cu Ministerul Apărării, sau mergeți în Belarus!", le-a transmis liderul de la Kremlin. Acesta le-a transmis mercenarii Wagner că dacă se întorc la casele lor vor fi lăsați în pace.

„Astăzi mă adresez încă o dată cetățenilor Federației Ruse: Vă mulţumesc pentru rezistenţa, unitatea şi patriotismul dumneavoastră.

Această solidaritate cetăţenească a arătat că orice şantaj este sortit eşecului.  A fost un moment extraordinar de mobilizarea a societății. Cei responsabili de rebeliune vor fi aduși în fața justiției.

Acești trădători și această organizație au făcut ceea ce au făcut neonaziștii de la Kiev. Ce au făcut ei este ca o amenințare externă. Dușmanii noștri doreau să se împuște rușii între ei. Voiau să distragă atenția de la eșecul contraofensivei. Curajul piloților căzuți a apărat Rusia.

Marea majoritate a luptătorilor Wagner sunt patrioți, dar au fost folosiți în scopuri meschine. Totuși, au întors spatele unei posibile vărsări de sânge. S-ar fi putut produce evenimente cu consecințe tragice pentru țară.

Vreau să le mulțumesc comandanților și soldaților Wagner care au luat decizia corectă de a se opri. Alegerea este în dreptul fiecăruia dintre voi, semnați cu Ministerul Apărării, sau mergeți în Belarus”, a transmis Putin luni seara într-un mesaj înregistrat, citat de digi24.ro.  

Nu a făcut însă nici o menţiune, în discursul său, la liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, care a condus revolta. 

Comenteaza