Foto Cine l-a ucis pe Andrey Botikov, unul dintre creatorii Sputnik V, vaccinul anti-COVID rusesc

Cine l-a ucis pe Andrey Botikov, unul dintre creatorii Sputnik V, vaccinul anti-COVID rusesc

Andrey Botikov, cercetător la Centrul Național de Cercetare pentru Ecologie și Matematică Gamaleya, unul dintre cei care au dezvoltat vaccinul anti-COVID Sputnik V, a fost găsit mort în apartament.

Andrey Botikov a fost găsit fără viață, în apartamentul său din Moscova, la finalul săptămânii trecute, strangulat cu o curea. Moartea lui este investigată ca o crimă.

Potrivit Comisiei de anchetă, pe 2 martie, omul de știință, în vârstă de 47 de ani, a invitat la el un bărbat de 29 de ani, care, în timpul unei certuri, l-a sugrumat cu o curea, apoi a dispărut.

Infractorul a fost găsit și reținut, iar la interogatoriu și-a recunoscut vinovăția. Bărbatul a fost pus sub acuzare, a transmis Telegram, citat de Daily Beast.

Suspectul a fost identificat drept „Alexei Z”, un deținut care a executat 10 ani de închisoare sub acuzația de furnizare de servicii sexuale.

Acesta ar fi venit la o întâlnire cu Botikov. Motivul disputei dintre partenerul gay și omul de știință a fost că acesta nu ar fi plătit pentru serviciu.

„Corpul bărbatului de 48 de ani a fost găsit... cu urme de strangulare, mai multe răni de înjunghiere și răni”, a relatat postul rusesc Mash.

Botikov a fost unul dintre cei 18 oameni de știință care au dezvoltat vaccinul Sputnik V în 2020. Potrivit The Moscow Times , președintele rus Vladimir Putin l-a onorat pe virolog cu Ordinul de Merit pentru Patrie pentru munca sa la vaccinul COVID în 2021.

Cine l-a ucis pe Andrey Botikov, unul dintre creatorii Sputnik V, vaccinul anti-COVID rusesc

 

Comenteaza