Compania aflată pe primul loc la poluarea cu plastic renunță la obiectivul privind sticlele reutilizabile. Ce promitea compania până în 2030

Compania aflată pe primul loc la poluarea cu plastic renunță la obiectivul privind sticlele reutilizabile. Ce promitea compania până în 2030
| Foto: mediafax

Coca-Cola a eliminat de pe site-ul său oficial un obiectiv de mediu prin care își propunea ca 25% din băuturile comercializate să fie vândute în recipiente reutilizabile până în 2030.

Decizia ridică semne de întrebare cu privire la angajamentele companiei în lupta împotriva poluării cu plastic, potrivit Mediafax.

Promisiunea, anunțată în 2022, nu mai apare pe pagina companiei, după ce ar fi fost eliminată în urma lunii noiembrie 2024. Dispariția obiectivului a fost semnalată recent pe rețelele sociale și a atras atenția organizațiilor care monitorizează impactul ambalajelor din plastic asupra mediului.

Potrivit informațiilor publicate de Mediafax, care citează Yahoo News, Coca-Cola a ocupat primul loc în clasamentele poluatorilor cu plastic timp de șase ani consecutivi.

Angajamentul companiei prevedea ca un sfert din băuturile sale să fie comercializate în recipiente reutilizabile până în 2030. Eliminarea acestuia de pe site face mai dificilă urmărirea publică a progresului companiei în atingerea țintei.

Dispariția promisiunii a fost semnalată de un utilizator al platformei Instagram, care a atras atenția asupra faptului că informația nu mai era disponibilă pe pagina oficială a companiei.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .