Culmea tupeului! Kremlinul acuză Occidentul că vrea război civil în Rusia

Culmea tupeului! Kremlinul acuză Occidentul că vrea război civil în Rusia
| Foto: hotnews.ro

Administraţia de la Moscova a acuzat, marţi, Ucraina şi Occidentul că vor să declanşeze război civil pe teritoriul Rusiei, denunţând o serie de activităţi subversive, în timp ce armata rusă continuă bombardamentele pe teritoriul ucrainean.

"Serviciile de securitate ucrainene şi şefii lor occidentali au lansat o agresivă campanie ideologică şi de recrutare adresată cetăţenilor ruşi, mai ales din noua generaţie", a afirmat Alexandr Bortnikov, directorul Serviciului Federal de Securitate din Rusia (FSB), citat de cotidianul Le Monde.

"Campania are rolul implicării ruşilor în activităţi subversive, teroriste şi extremiste pe teritoriul Rusiei", a acuzat Alexandr Bortnikov, precizând, cu ocazia unei reuniuni a Comitetului pentru combaterea terorismului, că în ultimele luni au fost dejucate 118 comploturi teroriste.

În paralel, armata rusă a continuat bombardamentele în Ucraina, atacând obiective din localităţile Orihiv şi Huleaipole, în regiunea Zaporojie. De asemenea, au fost raportate atacuri ruse în regiunea Doneţk, iar cinci ucraineni au fost răniţi.

Forţele militare ruse au avansat în oraşul Bahmut, dar "probabuil au suferit pierderi importante", conform Institutului pentru Studiul Războiului.

Comenteaza