Cum arată un erou la Azovstal, după 4 luni de prizonierat la ruși

Cum arată un erou la Azovstal, după 4 luni de prizonierat la ruși

Dmitro Kozatski a fost eliberat la sfârșitul lunii septembrie, alături de Mihailo Dianov, a cărui imagine a devenit simbolul rezistenței la Azovstal. Imaginile cu felul în care arată soldaţii după eliberare sunt greu de suportat.

Dmitro Kozatski, autorul fotografiilor de la Azovstal care au făcut înconjurul lumii, a fost unul dintre apărătorii oțelăriei din Mariupol ajuns prizonier de război. La fel ca Mihailo Dianov, Dmitro este extrem de slab după ce a fost prizonier la ruși timp de mai bine de 4 luni, a transmis digi24.ro

Dmitro a devenit cunoscut în toată lumea după ce a realizat o serie de fotografii emoționante în timp ce apăra combinatul de la Azovstal din Mariupol.

Când luptătorii de la oțelărie s-au predat, a ajuns prizonierul forțelor proruse din Donețk. După ce luni de zile nu s-a mai știut nimic despre soarta sa, lui Kozatski i s-a permis abia în august să își sune familia să îi anunțe că este în viață.

În 22 septembrie, în cadrul unui schimb de prizonieri, Dmitro a fost eliberat, alături de alți 214 militari ucraineni. A fost cel mai mare schimb de prizonieri agreat de Ucraina și Rusia.

Printre luptătorii eliberați au fost și comandanți militari care au organizat rezistența de la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, inclusiv comandantul Batalionului Azov, Denis Prokopenko, și secundul său, Sviatoslav Palamar.

Citeşte şi: Ce a rămas dintr-un un erou de la Azovstal, după ce a fost 4 luni prizonier la ruși

Comenteaza