Donald Trump, pus sub acuzare. O premieră pentru un fost președinte american

Donald Trump, pus sub acuzare. O premieră pentru un fost președinte american

Juriul unui tribunal din New York l-a inculpat penal pe fostul președinte al SUA, Donald Trump, într-un caz de cumpărare a tăcerii actriței porno Stormy Daniels, în 2016.

Trump urmează să fie acuzat oficial de către procurorul districtual din Manhattan Alvin Bragg pentru plata a 130.000 de dolari actriţei de filme porno Stormy Daniels.

De ani de zile, justiţia din New York a căutat să stabilească dacă fostul preşedinte republican în vârstă de 76 de ani s-a făcut vinovat de declaraţii false, o infracţiune minoră, sau de încălcarea legilor privind finanţarea campaniei, o infracţiune penală

Trump a plătit-o pe Stormy Daniels chiar înaintea victoriei s.ale la scrutinul prezidenţial din noiembrie 2016, cu scopul de a-i cumpăra tăcerea în legătură cu o presupusă aventură extraconjugală petrecută cu zece înainte, în 2006.

Biroul Procurorul districtului Manhattan a anunţat joi seară că l-a contactat pe un avocat al lui Donald Trump pentru a organiza prezenţa sa în faţa instanţei din New York şi, astfel, pentru a-l notifica oficial pe fostul preşedinte al SUA cu privire la inculparea sa penală în cazul cumpărării tăcerii unei actriţe porno în 2016, transmite AFP, citată de Agerpres. 

Fostul preşedinte Donald Trump a criticat ferm joi inculparea sa de către justiţia din New York, denunţând "o persecuţie politică şi o ingerinţă în alegerile" prezidenţiale din 2024, la care este candidat, transmite vineri AFP, potrivit Agerpes.

Comenteaza