După relaxare, îmbolnăvirile de COVID-19 au explodat. Acum revine la restricţii

După relaxare, îmbolnăvirile de COVID-19 au explodat. Acum revine la restricţii
| Foto: timesofisrael.com

Cluburile, barurile şi piscinele din Israel au fost închise după creşterea îmbolnăvirilor. Israelul a trecut printr-o perioadă de relaxare a restricţiilor, la fel ca România. Politicienii din Israel au ignorat regulile de protecţie, iar oamenii le-au urmat exemplul. 

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Mai întâi au venit valul de epidemie şi restricţiile la nivel naţional. Apoi, premierul a declarat victoria asupra COVID-19 şi revenirea vieţii la normal, scrie Mediafax.

Virusul are însă altă agendă şi cazurile au urcat la un nivel fără precedent. Asta după ce omul de rând a luat exemplul politicienilor, care par că nu ţin cont de nicio regulă. Crezi că e vorba de România? Greşit, asta este situaţia din Israel!

Luni, în Ţara Sfântă au fost raportate 1.057 de noi cazuri. Aşa că premierul Netanyahu a închis sălile de evenimente, cluburile, barurile, sălile de sport şi piscinele. Iar restaurantele vor putea primi cel mult 20 de clienţi în interior şi 30, în exterior. Relaxarea măsurilor a durat doar două luni.

Noile restricţii au stârnit furia proprietarilor de restaurante şi cafenele, care amintesc de pierderile suferite deja.

Ludovic Orban a fost fotografiat fără mască, în timp ce încălca distanţarea socială alături de alţi miniştri la el în birou. Măsurile luate de Guvern din martie şi până acum au lovit dur industria HoReCa. Cazurile s-au dublat faţă de media din perioada de urgenţă, aşa că ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, nu exclude impunerea unor restricţii de circulaţie pe plan local.

„Pare că mulţi politicieni nu respectă regulile, aşa că cei mai mulţi oameni nu respectă nici ei, regulile”, spune un proprietar de magazin din Israrel, Amichai Warter.

„Este o decizie arbitrară care nu are nicio logică. Să luăm un restaurant cu o mie de locuri şi unul cu 50 de locuri, care sunt tratate la fel, fără nicio referire la mărimea lor sau la spaţiul exterior. Dacă ai un loc în care 300 de oameni pot sta afară, de ce să pui limita de 30?”, se întreabă reprezentantul Asociaţiei Restaurantelor şi Barurilor, Shay Berman. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza