Video Foto Fotografie virală cu un pompier român în infernul incendiilor din Rodos

Fotografie virală cu un pompier român în infernul incendiilor din Rodos
Fotografie virală cu un pompier român în infernul incendiilor din Rodos
Fotografie virală cu un pompier român în infernul incendiilor din Rodos
Fotografie virală cu un pompier român în infernul incendiilor din Rodos

Pompierii români au fost printre primii care au oferit ajutor autorităților din Grecia pentru a opri incendiile devastatoare care au cuprins zona de sud a insulei Rodos. 

O fotografie cu unul dintre pompierii români a devenit virală, fiind publicată și de presa internațională. În instantaneul surprins, pompierul român apare în timp ce le dă indicații colegilor săi ținând în brațe o pisică și doi iepurași salvați din calea flăcărilor.

Conform Departamentului pentru Situații de Urgență, este vorba despre Daniel Vlaic, ofițer DSU. Acesta face parte din echipa de 52 de pompieri români care intervin pe insula Rodos, unde incendiile de vegetație fac ravagii de o săptămână.

Imaginile de la intervenția pompierilor români pe insula Rodos au fost publicate și de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. În două dintre imagini, pompierii români apar în timp ce îi dau apă unui iepuraș.

"130 de pompieri români sunt în Grecia și luptă de parcă incendiile ar pune în pericol casele lor. Fumul e una cu cerul, e peste tot. Focul poate veni de oriunde. Trebuie să țină cont permanent de direcția vântului, altfel riscă să fie surprinși de incendiu. Propagarea arderii e foarte rapidă, iar eforturile lor se concentrează mai ales pe limitarea incendiilor la clădiri.

Senzația resimțită în apropierea focului seamănă cu momentul când deschizi cuptorul încins. Unul dintre ei ne povestea că simțea sudoare de pe spate de parcă e apă fierbinte. Orice echipament ai avea în astfel de condiții nu are cum să te protejeze 100% de toate aceste lucruri. Experiența și rezistența dobândite în misiunile anterioare i-au pregătit pentru astfel de situații.

Vor continua să fie aproape de poporul elen în aceste momente de grea încercare. Au parte de recunoștința localnicilor, omologilor eleni și autorităților, iar asta le dă putere în acțiunile lor", transmite IGSU pe pagina de Facebook

Comenteaza