Guvernul olandez nu crede în eficienţa măştilor. Nu va impune o obligaţie naţională pentru purtarea lor

Guvernul olandez nu crede în eficienţa măştilor. Nu va impune o obligaţie naţională pentru purtarea lor
| Foto: Reuters

Guvernul olandez a declarat miercuri că nu va sfătui publicul să poarte măşti pentru a încetini răspândirea coronavirusului, afirmând că eficacitatea lor nu a fost dovedită. În schimb, guvernul va încerca să implementeze măsuri pentru respectarea regulilor de distanţare socială.

„Întrucât din perspectivă medicală nu există o eficienţă dovedită a măştilor, Cabinetul a decis că nu va exista nicio obligaţie naţională pentru purtarea măştilor”, a spus Van Ark, conform Reuters. Decizia limitează tendinţa, deoarece multe ţări europene au făcut ca măştile să devină obligatorii în magazine sau în zone aglomerate în aer liber, informează Mediafax.

Şeful RIVM, Jaap van Dissel, a declarat că organizaţia este conştientă de studiile care arată că măştile ajută la încetinirea răspândirii bolii, dar nu a fost convins că vor ajuta în timpul focarului actual de coronavirus din Olanda.

El a susţinut că purtarea de măşti în mod incorect, alături de tendiţa de a respecta mai puţin distanţare socială când ai o mască, ar putea creşte riscul de transmitere a bolii. "Credem că dacă veţi folosi măşti într-un cadru public ... atunci trebuie să fiţi bine pregătiţi", a spus el.

În prezent, masca este necesară numai pentru transportul public în Olanda şi în aeroporturi. Decizia a urmat unei întâlniri a oficialilor din domeniul sănătăţii şi a guvernului, după ce noile cazuri de coronavirus din ţară s-au ridicat la 1.329 în ultima săptămână, cu o creştere de peste o treime.

Cazurile olandeze au crescut constant de la 1 iulie, când guvernul a anunţat o reducere a măsurilor de carantină.

Comenteaza