Macron a promulgat controversata lege a pensiilor în Franța. Mii de oameni au ieșit în stradă la Paris

Macron a promulgat controversata lege a pensiilor în Franța. Mii de oameni au ieșit în stradă la Paris
| Foto: REUTERS/Stephanie Lecocq

Chiar dacă ieri, mii de oameni au ieșit în stradă în capitala Franței împotriva reformei pensiilor, președintele Emmanuel Macron a promulgat oficial legea.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promulgat legea cu privire la reforma sistemului de pensii, care prevede creşterea vârstei de pensionare cu doi ani, relatează sâmbătă AFP şi Reuters.

Controversatul act normativ, al cărui text a fost validat vineri de Consiliul constituţional, a fost publicat în Jurnalul Oficial. Noua lege, care prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 de ani la 64 de ani, este profund nepopulară în Franţa şi a declanşat ample proteste în ultimele săptămâni în această ţară.

„Soarta proiectului reformei pensiilor nu este pecetluită. Cetăţenii vor trebui să pregătească alternativa ca reacţie la această reformă inutilă şi incorectă", spunea ieri deputata Marine Le Pen, unul dintre liderii formaţiunii de extremă-dreapta Mobilizarea Naţională (RN).

Proteste în Franța. Mii de oameni în Paris

Mii de persoane s-au adunat, vineri, în centrul Parisului pentru a aştepta decizia Consiliului Constituţional. Franţa este afectată de câteva luni de proteste masive faţă de reforma pensiilor. Guvernul Elisabeth Borne a adoptat legea privind reforma pensiilor prin asumarea răspunderii guvernamentale, evitând votul Parlamentului.

După decizia de vineri a Consiliului constituţional, sindicatele franceze i-au cerut „în mod solemn'' preşedintelui Emmanuel Macron să „nu promulge legea'', solicitare ignorată de şeful statului francez.

Macron avea la dispoziţie 15 zile pentru a semna legea după validarea celor mai multe măsuri incluse în reforma sistemului de pensii de către Consiliul constituţional francez.

„Codul securităţii sociale este astfel modificat. În primul alineat, «cuvintele şaizeci şi doi» sunt înlocuite cu «şaizeci şi patru»'', indică textul noului act normativ.

Separat, Consiliul constituţional a respins o propunere a opoziţiei de a organiza un referendum asupra reformei pensiilor. O nouă cerere pentru referendum a fost depusă şi ar urma să fie analizată de Consiliu la începutul lunii mai.

Comenteaza