Moscova a găsit motivul pentru care ucrainenii n-au electricitate. Declarație incredibilă făcută de Peskov

Moscova a găsit motivul pentru care ucrainenii n-au electricitate. Declarație incredibilă făcută de Peskov
| Foto: pravda.com

Rusia învinuieşte conducerea Ucrainei, ţară invadată, pentru faptul că cetăţenii acestei ţări sunt ţinuţi în frig şi în beznă.

Faptul că cetăţenii ucraineni au rămas fără electricitate este rezultatul atacurilor asupra infrastructurii militare provocate de refuzul Kievului de a negocia cu Rusia, a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, potrivit agenţiei de presă ruse Tass.

Comentând atacurile ruseşti din 15 noiembrie, care au lăsat milioane de oameni fără electricitate şi încălzire, Peskov a spus: „Vorbim despre acele structuri de infrastructură care au legătură directă sau indirectă cu potenţialul militar al Ucrainei şi al regimului ucrainean”, „acestea sunt toate consecinţe ale refuzului părţii ucrainene de a rezolva problema, de a intra în negocieri”.

„În Rusia, nimeni nu vorbeşte sau nu a vorbit despre arme nucleare”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, subliniind că o astfel de naraţiune aparţine exclusiv capitalelor europene.

Comenteaza