OMS avertizează: „Nu există zero risc în ceea ce priveşte relaxarea restricţiilor de călătorie”. Care sunt zborurile internaţionale care au prioritate

OMS avertizează: „Nu există zero risc în ceea ce priveşte relaxarea restricţiilor de călătorie”. Care sunt zborurile internaţionale care au prioritate

Organizaţia le-a transmis oficialilor să gestioneze mai bine pandemia în înteriorul ţărilor.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

OMS avertizează că nu există o strategie de tip „zero risc” pentru ţările care relaxează restricţiile pentru călătoriile internaţionale, în contextul COVID-19, relatează Reuters.

Organizaţia atenţionează că zborurile prioritare se încadrează în următoarele categorii:

  • zbouri urgente;
  • activităţi umanitare;
  • transferul personalului esenţial;
  • repatrierea.

„Nu există zero risc atunci când vorbim despre importul sau exportul potenţialelor cazuri, în contextul călătoriilor internaţionale”, arată un ghid actualizat OMS, publicat marţi pe site-ul organizaţiei.

Indicaţiile oferite de OMS pot fi utilizate atât de guverne, cât şi de industrii pentru a concretiza un set de politici şi reguli. Totuşi, ghidul OMS trebuie să fie luat în calcul, dar nu este obligatoriu.

Actualizările organizaţiei nu sunt cu mult schimbate faţă de regulile anterioare: oamenii trebuie să respecte regulile de distanţare socială, trebuie să poartă mască de protecţie şi sunt sfătuiţi să evite să-şi atingă faţa.

OMS menţionează că ţările care vor impune carantina pentru toţi călătorii ce le trec pragul trebuie să analizeze riscurile şi circumstanţele locale înainte de a face acest lucru.

„Autorităţile ar trebui să crească numărul de teste efectuate călătorilor şi ar trebui să-i monitorizeze constant pe aceştia. Acolo unde este cazul, să-i izoleze şi pe ei şi pe contacţii lor”, a declarat OMS.

Organizaţia a mai spus în cursul acestei săptămâni că interdicţiile de călătorie nu pot dura la nesfârşit, iar oficialii ar trebui să adopte mai multe măsuri pentru a reduce răspândirea virusului în interiorul ţărilor.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza