ONU: Apel pentru colectarea de noi fonduri. Sunt necesare alte 5 miliarde de dolari pentru a continua lupta împotriva pandemiei

ONU: Apel pentru colectarea de noi fonduri. Sunt necesare alte 5 miliarde de dolari pentru a continua lupta împotriva pandemiei

Naţiunile Unite au lansat joi un apel pentru colectarea de noi fonduri în valoare de circa 4,7 miliarde de dolari pentru "protejarea a milioane de vieţi şi încetinirea propagării noului coronavirus în ţările vulnerabile", transmite AFP, citând un comunicat al ONU.

La 25 martie, la lansarea unui plan de răspuns umanitar mondial la criza generată de noul coronavirus, Organizaţia Naţiunilor Unite a solicitat prima oară donaţii de 2 miliarde de dolari, dintre care jumătate a fost strânsă până în prezent de la ţări membre ale ONU.

"Efectele cele mai devastatoare şi destabilizatoare se vor face simţite în ţările cele mai sărace din lume", a subliniat în comunicat secretarul general adjunct al Naţiunilor Unite pe probleme umanitare, Mark Lowcock. "Dacă nu vom acţiona acum, trebuie să ne pregătim de o creştere semnificativă a conflictelor, a foametei şi sărăciei. Spectrul numeroaselor cazuri de foamete se profilează", a avertizat el.

În total, cele 6,7 miliarde ar trebui să acopere până în decembrie cheltuielile prevăzute în planul de răspuns umanitar ce a fost detaliat la sfârşitul lunii martie şi care urmărea să ajute cu prioritate circa 20 de ţări pe teritoriul cărora se desfăşoară conflicte armate: Afganistan, Libia, Siria, Sudanul de Sud, Yemen, Venezuela, Ucraina ş.a..

Noul apel pentru colectarea de fonduri intervine după ce alte nouă ţări vulnerabile au fost adăugate pe această listă, a precizat joi ONU. Este vorba de Benin, Djibouti, Liberia, Mozambic, Pakistan, Filipine, Sierra Leone, Togo şi Zimbabwe.

Fondurile colectate ar urma să permită achiziţionarea de echipament medical pentru testare şi îngrijire a bolnavilor, amenajarea punctelor pentru spălarea mâinilor, lansarea unor campanii de informare şi stabilirea unor punţi aeriene umanitare cu Africa, Asia şi America Latină, conform ONU.

Organizaţia a precizat că noul apel la colectarea de fonduri are de asemenea obiectivul de a dezvolta noi programe pentru o combatere mai eficientă a insecurităţii alimentare care se accentuează pe fondul crizei economice provocate de pandemia de COVID-19.

În faţa acestei crize, "sunt necesare măsuri extraordinare", a insistat Mark Lowcock. "Cer donatorilor să acţioneze atât din raţiuni de solidaritate, cât şi în interes personal într-un răspuns proporţional la amploarea problemei cu care suntem confruntaţi", a adăugat el, avertizând împotriva unui efect de bumerang pe termen lung dacă ţările sărace sunt neglijate de ţările bogate.

Vârful epidemiei de COVID-19 în ţările cele mai sărace din lume este aşteptat în umătoarele trei-şase luni, potrivit estimărilor ONU, scrie Agerpres.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza