Prima imagine cu planeta Marte realizată de misiunea Hope a Emiratelor Arabe Unite

Prima imagine cu planeta Marte realizată de misiunea Hope a Emiratelor Arabe Unite
| Foto: Twitter

Sonda spaţială arabă Al-Amal a trimis prima imagine de pe Marte. Emirul din Dubai a publicat-o pe Twitter.

Misiunea Hope a Emiratelor Arabe Unite a transmis prima imagine cu planeta Marte pe care a realizat-o de la o altitudine de 24.700 de kilometri, potrivit BBC. Modulul spaţial a intrat pe orbita Marte marţi, astfel că Emiratele Arabe Unite au devenit prima naţiune arabă din istorie care este prezentă în apropierea planetei învecinate Pământului, conform News.ro.

Hope se află pe o orbită largă pentru a putea studia sistemele climatice ale planetei, ceea ce înseamnă că va putea observa şi întreg discul ei. Fotografia a fost captată de instrumentul EXI al „Hope” de la o altitudine de 24.700 km deasupra suprafaţei planetei, miercuri, la ora României 22:36.

„Transmiterea primei imagini cu Marte a misiunii Hope este un moment definitoriu în istoria noastră şi marchează alăturarea EAU naţiunilor avansate implicate în explorarea spaţială. Sperăm că această misiune va duce la noi descoperiri despre Marte de care va beneficia omenirea”, a fost mesajul publicat pe contul de Twitter al misiunii.

"Prima imagine a lui Marte luată de prima sondă arabă din istorie", a postat pe Twitter Mohammed bin Rashid Al Maktoum, emirul Dubaiului şi prim-ministrul ţării. Sonda Al-Amal s-a plasat marţi pe orbita planetei Marte, o etapă critică a călătoriei sale, ce are obiectiv să descifreze secretele timpului şi ale Planetei Roşii.

Comenteaza